Cât va rezista oraşul-muzeu?

O personalitate de referinţă a culturii noastre, mă refer la Nicolae Iorga, rostea, poate în urmă cu un veac, un adevăr şi astăzi valabil: „Sunt români care n-au fost niciodată la Iaşi, deşi n-ar trebui să fie nici unul, căci cine n-a fost aici nu poate să străbată cu înţelegere foile celor mai frumoase cronici, nu se poate pătrunde după cuviinţă de spiritul trecutului nostru care trăieşte în acest loc mai viu şi mai bogat decât oriunde aiurea [...]. În conştiinţa lui naţională ar fi o lipsa dacă el n-ar fi văzut oraşul care a fost şi-şi zice încă astăzi, cu mândrie, capitala Moldovei...”.
Se vede treaba că destinul Iaşului a fost de a rămâne doar sub semnul ultimei sintagme din citatul de mai sus: nu de mult, oraşul a primit distincţia de „Capitală economică a Moldovei”. O fi fost o luptă acerbă pentru această distincţie, ţinând cont de forţa unor competitori precum Vasluiul sau Botoşaniul...
Dacă e, însă, a compara Iaşul cu Clujul sau Timişoara (şi aceasta ar trebui să fie tendinţa), aflăm că la noi PIB-ul e cu vreo 4.000 de euro mai mic decât în oraşele amintite; că la noi sunt circa 14.000 de firme active – iar la Cluj cu peste 11.000 mai multe, pe când Timişul ajunsese la 43.000; că aici veniturile sunt mai mici ca acolo, „în schimb”, şomajul e mai mare. Nu mai continui bilanţul, pentru a (mă) proteja de depresie.
Iaşul a pierdut şi pierde din ce în ce mai mult teren pe tărâm economic. E un adevăr care doare pe cei care îl iubesc, dar, în acelaşi timp, o realitate pentru care nu plătesc şi nici nu vor plăti cei vinovaţi de aceasta, adică mulţi dintre cei perindaţi, din 90 încoace, prin fruntea administraţiei locale sau drept parlamentari reprezentând zona. Desigur, poate nu e totul pierdut, se bate monedă cu şansa ca oraşul să devină un pol important al domeniului IT. Rămâne de văzut...
Deocamdată, Iaşul s-ar putea mândri cu nenumăratele centre comerciale, împânzite prin tot locul, dacă nu ar fi să constatăm că, mai toate filiale ale unor mari firme internaţionale, nu arată şi nu oferă la fel ca suratele din vest, că unele au început să scârţâie serios, iar altele chiar au dispărut din peisajul supra-aglomerat. Ultimele două fenomene sunt fireşti: scăzând numărul firmelor care să ofere locuri de muncă, scade şi numărul celor care au bani de cumpărături.
Ce-ar rămâne de făcut? Poate urmarea îndemnului lui Iorga, căci am senzaţia, peregrinând prin tot oraşul, pe timpul zilei, dar mai ales la vreme de seară şi noapte, când mai toate obiectivele culturale, istorice şi religioase sunt spectaculos luminate, că Iaşul se transformă tot mai mult într-un oraş-muzeu. Aceasta ar fi un lucru pozitiv, dacă s-ar înregistra o creştere exponenţială a turismului. Dar, când într-o lună vin la Iaşi circa 27.000 de turişti, dintre care vreo 4.000 străini, în vreme ce Suceava are 31.000 de vizitatori, dintre care 7.000 străini, devii sceptic şi în această privinţă. Şi te întrebi cât va mai rezista Iaşul şi în această (poate nu ultimă) ipostază, de oraş-muzeu...