Cine va învinge în lupta dintre civilizaţie şi barbarie?

Iarăşi mă văd silit să recurg la un citat amplu, de data aceasta din scrierile lui Ion Ghica. Acesta, în urmă cu aproape un secol şi jumătate, afirma că atunci „Când într-un popor găsim oameni oneşti, afectuoşi, bine-voitori, îndatoritori, oameni care trăiesc în bună înţelegere între dânşii, care au simţul moral al binelui şi al dreptului, oameni fără viciuri, învăţaţi, muncitori, care trăiesc cu îndestulare din productul ostenelii lor, procurându-şi toate trebuinţele vieţii materiale, mulţumirile spiritului şi ale animei; când în mijlocul lor găsim securitate şi garanţie pentru avere, pentru onoare şi pentru viaţă, respect pentru dreptul fiecăruia, zicem că acel popor este civilizat. Când, din contra, găsim oameni cu care trebuie să fim necontenit atenţi ca să nu devenim victima relei lor credinţe, în mijlocul cărora trebuie să stăm armaţi în contra hoţilor, oameni care nu fac nicio distincţiune între omul muncitor şi cel trândav, între omul onest şi între hrăpitor; oameni cu prejudecăţi, superstiţiuni şi netoleranţi, care nu respectă convicţiunile şi credinţele altora, care în loc de a proteja, persecută, în loc de a iubi, urăsc, în loc de a voi binele unul altuia se pizmuiesc între dânşii, se persecută unii pe alţii, zicem că acel popor nu este civilizat.”. Actualitatea celor afirmate este, cred, indubitabilă, după cum neîndoielnică este concluzia că un popor necivilizat nu poate fi decât unul barbar.
Şi acum aş trece, pe deplin justificat, de la crezul politicianului şi scriitorului român din secolul al XIX-lea la o aserţiune aparţinând filosofului şi economistului american contemporan Thomas Sowell, care ne prevenea că „dacă nu sunteţi pregătiţi să folosiţi forţa pentru a apăra civilizaţie, apoi să fiţi pregătiţi să acceptaţi barbaria” .
Aducând în discuţie termenii de civilizaţie şi barbarie, nu strică deloc, ba chiar este extrem de util să ne aducem aminte că expresii ale celui dintâi, precum Imperiul Roman, au fost învinse de către expresii ale celui de al doilea. Nu mult diferită a fost situaţia Europei Occidentale în faţa invaziilor unor popoare barbare.
În ziua de azi, războiul dintre civilizaţie şi barbarie este mult mai prezent şi mai complicat. El a rămas expresia relaţiei dintre două sau mai multe popoare ori segmente/facţiuni ale acestora (vezi confruntarea dintre Europa şi extremismul terorist islamic), dar devine, din ce în ce mai mult, şi un fenomen interior unor ţări, a căror societate este tot mai tranşant divizată în oameni civilizaţi (din ce în ce mai puţini şi mai inactivi), şi în barbari (tot mai mulţi şi mai agresivi). În acest sens, România poate constitui, din nefericire, un studiu de caz exemplar, cu un viitor, cel puţin în zona subiectului abordat, ce nu sună deloc promiţător...