Colindul bucuriei

 

Cea mai lungă noapte din an, adusă de Solstiţiul de iarnă, mi-a dat şi prilejul rememorării unor evenimente recente care m-au umplut de bucurie. Este vorba despre o campanie foarte mare de Crăciun, în care s-au mobilizat zeci de oameni, care au donat haine, alimente, dulciuri, jucării, rechizite şi unele sume de bani (transformate rapid în cele necesare traiului zilnic). Pachetele au ajuns la peste o sută de oameni, mari şi mici, pe care căror chipuri se vedea o bucurie imensă. Lacrimi de fericire au curs pe obraji bucălaţi de copil ori s-au strecurat pe sub ochelarii bunicilor când li s-a umplut casa de oaspeţi care le-au arătat că spiritul comunitar nu este doar o teorie rareori aplicată.

Nu vă imaginaţi cu câte fericire au strâns copiii în braţe jucăriile, nu vă închipuiţi cu câtă pasiune răsfoiau cărţile de poveşti sau cu câtă îndemânare au mânuit jocurile. Nu mai spun de bucuria de pe chipul lor când au văzut grămezile de dulciuri şi de fructe.

Pentru ei, cei mici, fericirea vine din lucruri simple. Am intrat în case mai mult decât modeste, doar foarte curate şi în care toţi se respectau între ei şi se iubeau nespus. Am cunoscut o familie cu şapte copii unde veniturile sunt aduse doar de două persoane. Au fost mai multe salarii, dar doi dintre cei care lucrau au fost nevoiţi să renunţe la job pentru a avea grijă de o bunică bătrână şi bolnavă. Oamenii, bieţii de ei, nu au avut în grija cui s-o lase şi au vrut să-i facă suferinţa mai uşoară veghindu-i ultimele clipe. În altă casă, alţi patru copii au sărit în sus de bucurie când au văzut cărţile de colorat şi poveştile desprinse din lumea lui Disney. „Acum am şi eu cu ce să mă laud la grădiniţă”, a şoptit o fetiţă cu ochi negri ca mura, în timp ce sorbea din ochi o cărţulie care costă mult mai puţin decât flecurile de la pantofii vecinului care le-a acoperit geamurile cu vila somptuoasă din care rareori se aud chiote de bucurie. Oamenii mari au griji mari, oamenii mici ştiu cum să le împartă astfel încât să se şi bucure de viaţă. O altă casă cu opt copii sclipea de curăţenie, iar cei mici erau mândri tare de notele lor. „Cărţi, ne-aţi adus şi cărţi”, a strigat o copilă, după ce a tras un chiot de bucurie la vederea bradului şi a podoabelor. Prichindeii, sănătoşi şi voioşi, s-au bucurat de noii prieteni, care le-au promis nu doar că le vor fi alături ori de câte ori vor avea nevoie, ci şi că vor duce poveştile lor mai departe.

 

Când vine vorba despre dar şi dăruire nu ştii cine este mai câştigat – cel care oferă sau cel care primeşte? Privind bucuria din ochii copiilor, simţind pacea şi dragostea din casele am care am intrat am înţeles că, de fapt, cei care au primit ajutor am fost noi, oamenii mari care, în goana zilnică după tot felul de mize (unele care nu merită nicio atenţie) uităm nu doar să ne bucurăm, ci să trăim.

Peste două zile va fi Crăciunul şi vă invit pe toţi să vă uitaţi la fiecare dintre voi şi la cei din jur şi să vă răspundeţi sincer la o întrebare – merită toate aceste zbateri, toate sacrificiile şi momentele în care ne călcăm pe suflet pentru a face pe placul celorlalţi ori pentru a aduna creiţari cu care ne plătim sănătatea pierdută prin lupte de orgolii, uneori chiar dragostea după care tânjim ori cine ştie ce mofturi care nu ne aduc niciun folos? Copiii ar spune că nu şi bine ar fi să-i ascultăm fiindcă ei ştiu exact ce înseamnă şi dragostea necondiţionată şi bucuria darului oferim din inimă.

Maura ANGHEL