De ce nu ne mai trage nimeni pe dreapta?

Potrivit statisticilor existente, costurile accidentelor rutiere se transpun în „facturi”, mai mult sau mai puţin achitate de către cei vinovaţi, care se ridică – greu de crezut la prima lectură – la circa 2 la sută din PIB! Dar eu aş judeca lucrurile altfel, subliniind că aceste accidente se traduc, din nefericire, în vieţi pierdute sau mutilate, şi nu mă refer doar la victimele propriu-zise, ci şi la rudele şi apropiaţii acestora. Revenind la statistici, reţin că, perioada 1989-2011, s-au înregistrat aproape 60.000 de accidente grave de circulaţie, soldate cu peste 48.000 de morţi şi circa 59.000 de răniţi grav.
Nici dacă venim şi mai aproape de zilele noastre situaţia nu e mai roz. Un raport publicat anul trecut de către UE arată, extrem de trist şi alarmant, că România şi Letonia se află pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de pietoni morţi în urma accidentelor rutiere, şi tot România, alături de Letonia, Bulgaria şi Lituania, înregistrează cele mai multe decese în accidente rutiere, de peste 90 de morţi la un milion de locuitori. Foarte sintetic, în urma accidentelor de circulaţie, în ţara noastră, în fiecare an, mor peste 1500 de oameni, în vreme ce numărul celor răniţi, în acelaşi interval, trece de 6.000. Pentru a fi foarte obiectiv, nu se poate să nu remarc faptul că numărul accidentelor rutiere a scăzut, dar nici să trec peste realitatea că, deocamdată, deţinem locul I în UE la decese rutiere, cu, atenţie!, un procent aproape dublu faţă de media europeană...
Trebuie să recunoaştem, e un tablou sumbru, căruia ar trebui să i se pună capăt cât mai repede. Lucrul acesta întârzie să se întâmple şi va mai întârzia. Pentru că avem şosele puţine şi proaste, nu există locuri de parcare, cele mai multe autovehicole ar binemerita să se odihnească în cimitirele de maşini sau în depozitele de fier vechi şi, în fine, pentru că tot mai numeroşi participanţi la trafic respectă tot mai puţin regulile de circulaţie, devenind, în schimb, tot mai agresivi. Este posibil ca la cele două ultime aspecte semnalate să contribuie şi o anomalie: deşi numărul amenzilor date şoferilor se ridică la circa 3 milioane anual, gradul de încasare a acestora (proces de care se „ocupă” administraţiile locale) este de doar maximum 25 la sută!
Problemele unor şosele adecvate secolului în care ne aflăm şi a permisiunii de a circula doar a maşinilor noi pot fi rezolvate legislativ. Ca, de altfel, şi procesul de educaţie a participanţilor la trafic. Legi mai aspre, sancţiuni severe, amenzi usturătoare şi suspendarea ori anularea permisului ar duce la curăţarea rapidă a circulaţiei de şmecheri, teribilişti, agresivi şi prost crescuţi. Cu încă o condiţie: să crească mult numărul angajaţilor poliţiei rutiere, iar cei mai mulţi dintre aceştia să fie prezenţi, zi şi noapte, în trafic. Şi în acest domeniu, educaţia se poate face cu zăhărelul sau biciul. Cine nu alege prima variantă, îşi asumă, automat, riscul de a suporta consecinţele celei de a doua!