Iaşul, între două ratări...

Chiar dacă, datorită felului meu de a fi, nu fac mare caz din asta, iubesc nespus de mult Iaşul. Aş fi putut, în ultimul sfert de secol, să mă stabilesc în alt oraş, poate chiar în altă ţară. Nu am făcut-o, în principal, din dragoste faţă de bătrâna şi romantica urbe.
În urmă cu 9 ani, totuşi, m-am mutat la vreo 40 de kilometri de fosta capitală a Moldovei. Printre altele, pentru că parcă nu mă mai regăseam în ceea ce se întâmpla aici, erau tot mai puţini oamenii care dădeau farmec şi valoare locului. Cu totul întâmplător, plecarea mea a coincis cu ratarea, de către Iaşi, a competiţiei pentru titlul de Capitală europeană a culturii, câştigat, la acea vreme, de către Sibiu. Nu sunt nici două săptămâni de când m-am restabilit în oraşul de pe cele şapte coline (dar şi de pe Bahlui, spre a nu crea confuzii...), şi aflu că Iaşul, din nefericire, a recidivat.
Dintre cele 14 oraşe din România înscrise în concursul pentru titlul de Capitală culturală europeană, au fost selectate 4.Anume Bucureşti, Cluj, Timişoara – până aici nimic surpinzător –, şi Baia Mare. Stupoare – Iaşul nu se află pe lista scurtă!Să rămânem indiferenţi, luându-ne după deja antologica replică a primarului interimar („N-am pierdut nimic, pentru că nu ne dădeau nimic, cheltuiam mai mult decât primeam”), sau să ne lăsăm cuprinşi de tristeţea unui nou eşec, plus nostalgia unui Iaşi care, în alte vremuri, cu alţi oameni, însemna ceva, cu totul altceva decât aşa cum este perceput şi evaluat astăzi?Eu, unul, optez categoric spre cea de a doua variantă...
Desigur, după această nouă ratare, s-a arătat şi se arată cu degetul spre potenţialii vinovaţi, se cer, ba chiar se înregistrează demisii, mai mult sau mai puţin de onoare. Dar pot rezolva toate acestea fondul problemei?
În urmă cu vreo 20 de ani, am polemizat, intens, cu un confrate poet/publicist. El susţinea mai vechea teorie conform căreia de la Iaşi sunt doar două drumuri de urmat:unul spre gară (dacă vrei să te afirmi), şi unul spre Eternitate (pentru cine nu ştie, numele celui mai mare cimitir al urbei), eu, pe acea vreme încă idealist, clamam că te poţi afirma şi în Iaşi. Acum, după atâtea experienţe, parcă aş înclina, măcar tardiv, să-i dau dreptate.
Este un fenomen asupra căruia cei care iubesc cu adevărat Iaşul ar trebui să mediteze:mulţi oameni de valoare au plecat şi s-au afirmat în diferite locuri din ţară şi de peste hotare, mulţi oameni preţioşi rămaşi aici nu sunt capacitaţi ori puşi în valoare aşa cum ar trebui (uneori, e şi vina lor că nu se implică, lăsând locul impostorilor).Ceva se întâmplă cu Iaşul, şi nu e bine!După pierderea altor poziţii, în diferite domenii, vine, repetată, cea a statutului de capitală culturală a ţării.
Nu e prea târziu ca lucrurile să se schimbe, dar e nevoie de iniţiativă, voinţă, constanţă şi, nu în ultimul rând, iubire faţă de Iaşi!