Londra, „victimă” a globalizării

Hotărât lucru, vremurile nu mai sunt cele de altădată. Ca să ajungi într-o oarecare demnitate, fie ea de primar al unui oraş, fie de preşedinte al unui stat, nu mai e nevoie să ai rădăcini de generaţii în oraşul/statul cu pricina, nici să aparţii majorităţii – din punctul de vedere al culorii, religiei etc.
4 noiembrie 2008. Barack Obama devine primul afro-american ales ca preşedinte al SUA. Mai mult decât atât, dacă mama sa este americană, tatăl este kenyan, deci eventualul discurs despre „strămoşii noştri şi istoria noastră” are oarece doză de relativitate. Cât despre religia sa, rămâne un subiect misterios; oricum, percepţia a un american din patru este aceea că preşedintele lor este musulman, conform unui sondaj realizat de către revista Time.
Martie 2014. Este aleasă, în funcţia de primar al Oraşului Luminilor – am numit Parisul – Anne Hidalgo. Născută în 1959, în Spania, şi mutată în Franţa, împreună cu familia, doi ani mai târziu, din pricina dictaturii lui Franco. Hidalgo a reuşit, prin alegerea sa, o dublă lovitură: a devenit prima femeie primar al capitalei Franţei, dar şi prima persoană care accede în acest post din ipostaza de ne-născută în Franţa.
În sfârşit, să ajungem mai aproape de zilele noastre.
Mai întâi, degustând un banc. Se spune că, în Piaţa centrală din Bruxelles, a avut loc o violentă confruntare între valoni şi flamanzi. A venit poliţia să îi despartă. Comandantul acesteia a strigat imperativ: - Toţi valonii să treacă la dreapta mea, iar flamanzii – la stânga. Combatanţii s-au executat. În mijlocul pieţei a rămas un grup de evrei, al căror lider a întrebat: - Şi noi, belgienii, unde mergem?
Apoi privind către Londra. Unde, în urmă cu trei zile, au avut loc alegeri pentru funcţia de primar. În finală au participat Sadiq Khan, candidat laburist (descendent din părinţi pakistanezi imigranţi, musulman), şi Zac Goldsmith, candidat conservator ( multimilionar evreu, căsătorit cu o Rotschild). Invers ca în banc, englezii ar fi trebuit să se întrebe cu cine să voteze. Până la urmă a ieşit Khan, care, devine, astfel, primul primar musulman al Londrei. Iar capitala britanică devine prima metropolă europeană cu un astfel de primar... Nu întâmplător, primele felicitări pentru cel proaspăt ales au venit de la nişte omonimi exotici, precum Bill de Blasio, primar al New York-ului, şi Anne Hidalgo, mai sus amintită.
Nu mi-am propus să dau un răspuns la întrebarea dacă e bine sau e rău că s-a întâmplat aşa. E problema londonezilor, e dreptul lor de a alege pe cine vor. Dacă e să judec „politically correct”, trebuie să afirm că e bine. Dar cred că va fi şi mai bine, cu adevărat corect politic – şi nu numai! – când, într-un oraş însemnat din zona musulmană, cum ar fi, de exemplu, Riyadh (pentru cine nu ştie, capitala Arabiei Saudite), ar deveni primar un creştin...