Despre libertate şi vecinătate

Dragă cititorule,
Află că sunt sănătoasă, ceea ce îţi doresc şi ţie...

O toamnă târzie, un deal abia arat, cizme de cauciuc ce intră adânc în pământul înmuiat de ploile reci... O mână dibace învârte o prăjină care va stabili hotarul grădinii. Eu, un pui de om, merg mai mult alergând în urma uriaşului care mânuieşte instrumentul de măsurat, încercând să aflu până unde va ajunge. Aceasta este prima mea amintire despre vecinătate....

Atunci am auzit pentru prima dată că trebuie să împrejmuim dealul... să ştie vecinii că pământul este al nostru. Nu înţelegeam de ce e atât de important să batem ţăruşi şi să tragem sârmă ghimpată... Unde vor mai zburda caii vara, cum vor ajunge vitele să pască iarba înaltă până la genunchii uriaşului, cum vor trece de gardul ridicat de noi? Am aflat că nu vor mai veni, că nici noi, proprietarii dealului, nu vom mai putea trece de gardul de sârmă fără să cerem voie vecinilor şi că, ce este între ţăruşi, ne aparţine...că este grădina noastră şi vom primi în ea doar pe cine vom dori!

Sistemul copy-paste

Copil fiind, văzusem acel deal ca un spaţiu al libertăţii, ce dădea farmec vacanţelor la bunici. Acel loc exista pur şi simplu fără a fi legat de un titlu de proprietate, de reguli ale vecinătăţii şi de îngrădiri de orice fel... pământul mi se părea că era al tuturor şi al nimănui, în acelaşi timp, că exista prin el însuşi fără să-i pese de gardurile noastre.

De-a lungul anilor, mi-am interogat în nenumărate rânduri hotarele propriei lumi. „În ce punct se încheie realmente libertatea mea şi devine intruziune în altă lume, cea a aproapelui meu care are alte reguli?“ sau „Cum mă comport la intersecţia unor graniţe şi lumi diferite?“. Acestea sunt câteva interogaţii care de multe ori nu mi-au dat pace, care mă fac să mă aşez, nu întotdeauna comod, în locul şi încălţările „vecinului“. Aceste noi perspective poate nu mă ajută să înţeleg mai bine lumea, dar măcar mă fac să realizez că şi cel de lângă mine este important şi trebuie să-l iau în calcul.

FRICA şi IUBIREA din sânul Europei

De la amintirea delimitării dealului a trecut atât de mult timp... De atunci, am şters multe din graniţele interioare sau exterioare, timpul şi spaţiul au ridicat altele în loc şi la fel de multe hotare mai am de trecut. Am înţeles destul de târziu că fiecare trecere dintr-o etapă în alta aduce deopotrivă pierderi şi câştiguri, dar că fiecare locuire a unui timp şi a unui spaţiu te modelează şi te încarcă.

Una dintre cele mai fascinante experienţe pentru mine este să călătoresc noaptea cu avionul. Atunci simt, pentru scurt timp, că sunt „un cetăţean al lumii“. De sus, graniţele şi gardurile devin invizibile. Ceea ce semnalează umanul sunt luminile oraşelor şi şoselelor, pe care întotdeauna le asemăn conexiunilor neuronale. O altă perspectivă asupra spaţiului în care trăiesc mă face să cred că lumea de mâine nu va mai avea nevoie de graniţe şi garduri din sârmă ghimpată, că va fi o reţea care se va autosusţine şi se va autocorecta... vom vedea!

Despre VIOLenţa haitei