O caricatură de Terminator

„I’ll come back” spunea celebrul personaj central al seriei „Terminator”. Adicătelea, pre limba noastră, „mă voi întoarce”. Expresia a devenit nu doar celebră ci şi, conform unui studio realizat de o instituţie specializată, replica de film cea mai folosită în conversaţiile de zi cu zi. Prin urmare, inclusiv în zona politică. Pe cale de consecinţă, şi în zona politică mioritică.
Printre alte supranume, predecesorul Ficusului de la Palatul Cotroceni l-a căpătat şi pe acela de „Terminator”. A, nu pentru că în vremea funcţiilor – multe, pentru un singur om, şi acela nu foarte înzestrat - deţinute de-a lungul timpului, ar fi reuşit să termine barem o şosea, precum şi alte proiecte, anunţate cu surle şi trâmbiţe (printre care, la loc de cinste, stârpirea câinilor vagabonzi din Capitală, dar şi tragerea în ţeapă a tuturor corupţilor de pe întinsul patriei), ci pentru că a „terminat”, aproape total, imaginea ocupantului primei demnităţi în stat. De o inconsecvenţă cu totul remarcabilă, personajul anunţa că-şi va da demisia în secunda doi, şi n-a făcut-o; ceva mai târziu, afirma că, după deţinerea funcţiei prezidenţiale, nimeni nu ar trebui să râvnească la ceva mai puţin:n-a trecut nici un an de la o asemenea afirmaţie, şi cel în discuţie a ajuns a se mulţumi cu foarte puţin, adică, pentru neiniţiaţi, a rolului de „el lider maximo” al unui partid minim, adică de buzunar, proaspăt re-botezat, la iniţiativa genialului conducător, din PMP, în MP.
Materializarea promisiunii „I’ll come back” a fost întâmpinată cu aplauzele a vreo şase mii de oameni (număr care cred că îl depăşeşte binişor pe acela al membrilor partidului), atâţi câţi au fost adunaţi, de voie, de nevoie, pentru marele congres al micului partid. Motivaţia „acceptării” prezidenţiei (normal, în unanimitate şi prin vot deschis, curată democraţie…populară) a fost una de un ridicol total: „E păcat să plec cu experienţa acumulată în cele mai înalte funcţii ale statului roman fără să v-o împărtăşesc”. Mai întâi, nu a precizat unde are intenţia să plece, ca să ştim să-i urăm vânt bun şi foarte puternic din pupă. Apoi, dacă voia să împărtăşească (deşi nu are ce), era mai firesc să organizeze oarece simpozioane, de unde câştiga şi ceva parai. Cât despre precizarea „În fruntea partidului se aşază pentru prima dată un om care nu mai vrea nimic pentru el”, mai să-mi dea lacrimile, la auzul unui asemenea inegalabil sacrificiu…
Dincolo de membrii partiduleţului, reacţiile n-au fost deloc entuziaste. De la Marian Petrache – „…nu a revenit în politică pentru interesul românilor, ci pentru interesul lui personal. I-ar sta foarte bine în haina pensionarului”, până la fostul aghiotant al personajului, Vasile Blaga: „O colaborare cu Traian Băsescu este nu categoric”.
Aşa că, din păcate pentru el, din fericire pentru scena politică autohtonă, subiectul acestor rânduri va trebui să se mulţumească doar cu un rol total secundar. Adică, de data asta, exact pe măsura lui!