Timpul trece, leafa politicienilor merge...
Dimensiune font:
Teoretic, am avea motiv de bucurie mare cât un zgârie-nori: aşa concordie nu s-a mai văzut în spaţiul mioritic de multă vreme. Şi asta atât în rândul formaţiunilor, cât şi, mai ales, între foşti, până nu demult, adversari. Dar cam toate ţin de aparenţe, pentru că, dacă ne luăm răgaz şi citim mai pe îndelete, inclusiv printre rânduri, unele declaraţii, situaţia nu e chiar aşa.
Să o luăm pe rând. Mai întâi, cu Marele şi Noul PNL, ai cărui co-preşedinţi se au ca fraţii. Alina Gorghiu: „Dacă s-ar înţelege măcar jumătate din filiale cum mă înţeleg eu cu dl. Blaga, fuziunea ar fi perfectă şi am câştiga alegerile locale mâine”.Aici e necesară o paranteză, cu două comentarii: 1. Înţelegem că nici jumătate dintre filialele amintite nu se împacă în acest mod exemplar; 2. Alegerile locale cam bat la uşă - mai e vreo jumătate de an -, iar victoria nu prea se profilează. Vasile Blaga: „Nu înţeleg de ce mai discutăm de fostul PNL şi fostul PDL. Noi suntem cu toţii membri ai PNL şi cine nu înţelege acest lucru nu are ce căuta în partid”. Altă paranteză:care va să zică, mai sunt discuţii de genul celor amintite, care va să zică, mai sunt unii care nu înţeleg şi care, pe cale de consecinţă, riscă să fie ejectaţi, dacă nu pleacă singuri. Nu e bine, domnule Blaga, nu e bine. Pentru că, mai ales, nu e democratic să faci liste cu ce se discută şi cu ce e interzis... Pe lângă subiectele menţionate, mai sunt şi altele care fac valuri printre liberali. Un senator, de exemplu, consideră că s-a procedat greşit la moţiunea de cenzură şi că strategia aplicată în negocierile cu UNPR şi ALDE a fost una eronată. Asta cam seamă a atac la adresa conducerii, nu?
Şi la vârful PSD liderii se pupă amical, e drept, nu în Piaţa Endependenti, ci prin conferinţele judeţene ale partidului, în care se desfăşoară alegeri, dar, mai ales, se obţine sprijin pentru unicul candidat la funcţia de preşedinte. Astfel, la Cluj-Napoca, s-a conturat viitorul tandem din fruntea formaţiunii, figurat din Liviu Dragnea şi Valeriu Zgonea. Cel dintâi, încăpăţânându-se să candideze, în ciuda posibilităţii confirmării sentinţei din prima instanţă, ori ştie sigur că va fi făcut scăpat, ori are o opinie cu totul originală despre ceea ce înseamnă responsabilitate. Oricum, rândurile liderilor social-democraţi se strâng, din ce în ce mai mult şi mai sigur fără Victor Ponta, despre care acelaşi Dragnea afirmă că, după încheierea mandatului de premier, e posibil să ia o oarecare pauză.
Mai rămânem la preşedintele interimar – dar, ca şi sigur, ales deja – al PSD, pentru că el dă tonul înălţării unui steag de pace în direcţia Palatului Cotroceni, afirmând că „am o deschidere maximă faţă de Iohannis – care are potenţialul de a încheia războiul politic”. Estimp, cel invocat îşi vede de treaba lui, bine făcută...
Pare a fi concordie, pare a fi, dacă nu chiar pace, măcar armistiţiu. Desigur, toate acestea vizând interesul „naţional”, adică trecerea timpului şi încasarea, de către politicieni, a lefurilor ori altor venituri, mai mult sau mai puţin impozitate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau