Un haos bine... organizat şi în continuă schimbare

Nu mai departe de ieri profeţeam că problemele – legate de nefericita adaptare a conceptului de tehnocrat la realităţile mioritice vor continua, ba chiar se vor amplifica, odată cu luarea la cunoştinţă a listei posibilului viitor cabinet.
La extrem de serioasele rezerve formulate faţă de suprapunerea persoanei desemnate a fi premier peste „grila” unui tehnocrat, s-au adăugat, de îndată, multe altele. M-aş opri la doar două exemple de tehnocraţi doar cu numele: Vasile Dâncu, extrem de legat de PSD, şi Cristina Guseth, apolitică doar cu numele. De fapt, şi în aceste cazuri, şi în multe altele vizând propunerile pentru viitorii miniştri, se umblă, în „buna” tradiţie de la noi, cu cioara vopsită, exact la fel ca şi în situaţia celor care ajung prefecţi, până azi la ora 12 membri de nadejdei ai vreunui partid, iar de azi de la ora 12.01, apolitici din născare! Cui, oare, slujeşte o asemenea mascaradă, despre care s-ar putea spune că este ieftină, dacă rezultatele ei nu ar fi plătite scump de către întreaga societate?
Dar nu doar acesta este aspectul care trebuie să ne preocupe şi să ne îngrijoreze. Ci şi acela privitor la mult prea inconsistentele argumente care îi recomandă pe unii dintre cei care vor avea mari responsabilităţi. De fapt, vorba vine, căci nu am auzit, până acum, în ultimii 25 de ani, ca vreun fost deţinător de portofoliu ministerial să fi păţit ceva ca urmare a incompetenţei sau proastei gestionări a domeniului său. Totdeauna, acarii Păun se găsesc şi sancţionează doar de la un anumit nivel în jos...
Şi nici măcar astfel tabloul nu e complet! Nici ajuns să fie validat, guvernul făcut public îşi face cunoscute proiecte şi intenţii mult prea nerealiste pentru timpul scurt pe care îl are la dispoziţie, dar mai ales ţinând cont de faptul că nu are, totuşi, o susţinere politică decât la nivel declarativ, care oricând poate fi făcută uitată. Abia ce se stabiliseră nişte reguli pentru următoarele alegeri, şi virtualul executiv vrea sa schimbe fundamental regulile jocului, prin comasarea alegerilor, revenirea la două tururi pentru cele locale şi, cu totul ilogic, mandate de 5 ani pentru preşedinte, parlamentari şi primari. Şi proiectele magalomanice nu se opresc aici: aflăm despre un plan de investiţii pe 10 ani, un altul de reindustrializare (?), despre reducerea (de ce nu stoparea, şi încă de urgenţă?) migraţiei doctorilor (ar fi trebuit aceeaşi gândire şi în cazul asistenţilor medicali), reducerea (de ce nu eradicarea?) birocraţiei pentru profesori, ca şi despre crearea unei şcoli superioare pentru funcţionari.
Nu zice nimeni că unele dintre ideile enumerate nu ar fi utile, dar, pentru materializarea lor, e nevoie de mult mai mult decât un an (cât are de funcţionat posibilul viitor cabinet), şi de un consens al clasei politice. Aşa, se pune iarăşi carul înaintea boilor, şi, logic, treaba nu are cum să meargă. De fapt, impresia e că ni se prezintă doar oarece iluzii, cu intenţia clară de a trage de timp... Desigur, astăzi, guvernul va fi investit. Ei şi?