Victoria lui Liviu-Pirus

 Conform dicţionarelor, o victorie „a la Pirus” este una realizată cu un cost imens pentru învingător. Această expresie a fost legată, iniţial, de un rege al Epirului care purta acest nume, şi care, e adevărat, a reuşit să-i înfrângă pe romani în două bătălii purtate într-un singur an, însă cu asemenea pagube în rîndul propriei oştiri, încât, în final, a pierdut războiul. Mai aproape de zilele noastre, expresia e utilizată pentru a defini o victorie cu consecinţe nefaste pentru învingător (şi cei din tabăra sa, aş putea adăuga).
Aparent, în momentul scrierii acestor rânduri, nicio legătură între un rege al Epirului de acum vreo 23 de veacuri şi proaspăt unsul lider al social-democraţilor de pe plaiurile mioritice. Şi, totuşi, nu peste multă vreme, se va vedea că victoria lui Liviu Dragnea a fost doar una de etapă, prognoza obiectivă arătând că el nu are cum câştiga războaiele – nici acel care se desfăşoară în surdină (mai adecvat, cu batista pe ţambal) în rândul PSD, nici acel cu adversarii din afară.
Deocamdată, cel amintit se mai poate îmbăta cu aburii euforiei generate de recentul succes. El a câştigat fără nici un fel de emoţii alegerile interne din partid – mai degrabă simulacrul de alegeri, ţinând cont că a fost unicul candidat. Dar aceşti aburi ar putea fi risipiţi, la o analiză mai atentă a cifrelor înregistrate. În ciuda dorinţei – greu de explicat altfel decât prin persistenţa unei viziuni megalomanice – de a chema la urne toţi membrii formaţiunii, 18,77 la sută nu au binevoit să participe. Ceea ce ar putea să însemne, de ce nu?, un vot contra unicului candidat. Până la ora comiterii acestui articol, nu se dăduseră publicităţii rezultatele alegerilor, exprimate cu „da” şi „nu”, dar era de bănuit a se fi contabilizat suficiente la cea cea din urmă rubrică (asta dacă nu s-or fi făcut, conform „bunei” tradiţii a politicienilor autohtoni, oarece cosmetizări). Prin urmare, un rezultat departe de unanimitatea scontată. Dacă la asta adăugăm şi retrageri bizare ale unor anunţaţi candidaţi, şi împiedicarea altora în a participa, precum şi existenţa unor voci care contestă şi modalitatea de organizare a alegerilor, dar şi îndepărtarea partidului de partea stângă a spectrului politic, avem în faţă un tablou mai degrabă îngrijorător pentru noul lider – însă mai ales pentru cei preocupaţi sincer de soarta acestui partid.
Plus că nu se poate omite – dacă tot am început cu o trimitere la o expresie din alte timpuri, de ce să nu încheiem la fel – persistenţa umbrei sabiei lui Damocles asupra acestui lider, concretizată în decizia pe care, nu peste multă vreme, va trebui să o ia o instanţă judecătorească.
Una peste alta, viitorul – cel puţin apropiat – al PSD nu sună deloc foarte liniştitor. Stare de care, în mod normal, ar trebui să profite adversarii.