Dumitru Georgescu: „O să mă întorc de fiecare dată la Iaşi pentru «Prinţul fericit»”
Dimensiune font:
Dialog cu actorul Dumitru Georgescu, un absolvent de Seminar Teologic Ortodox, care a hotărât brusc să urmeze specializarea Teatru de Animaţie la Universitatea de Arte „George Enescu”, cucerind apoi publicul de la Iaşi, iar acum şi pe cel de la Bucureşti
Dumitru Georgescu (Dumi) a jucat începând din 2010, în numeroase spectacole ale Teatrului pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” din Iaşi. La începutul stagiunii 2015/ 2016, a hotărât să urmeze cursurile de master - Teatru de Animaţie - ale Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică - UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti. S-a despărţit cu greu de scena de la Iaşi, de unde recunoaşte că a „furat meserie”, dar mai ales de public, micii spectatori dovedindu-se a fi adevăraţi fani ai actorului. Dumitru Georgescu revine pe scena ieşeană, miercuri, 16 martie, într-o nouă reprezentaţie a spectacolului „Prinţul fericit”, în regia lui Radu-Alexandru Nica.
Acum, Dumitru Georgescu joacă, alături de alţi 20 de tineri actori, în cel mai nou spectacol al Teatrului „Excelsior”, „Bambi”, dramatizare după Felix Salten, de Ema Stere, în regia lui Attila Vizauer. După avanpremiera de pe 4 martie, Dumitru Georgescu a fost nominalizat într-un comentariu postat de Daria Gănescu, pe Facebook: „... am văzut laolaltă oameni talentaţi, dragi sufletului meu, dând naştere unei poveşti frumoase. Bravo Vava! Bravo, Attila! Bravo, Gyuri! Şi nu în ultimul rând: BRAVO, Prinţule! Dumitru, mi-ai umplut inima de emoţie şi bucurie!”.
Nu ştim dacă e bine că apelativul de „Prinţ” s-a lipit de el „ca marca de scrisoare”, dar cu siguranţă Dumitru Georgescu a început să cucerească şi publicul din Bucureşti, în timp ce spectatorii de la Iaşi încă îi mai caută numele pe afiş!
- Te-ai mutat la Bucureşti, dar mai joci la Teatrul „Luceafărul”, în spectacolul „Prinţul fericit”, pentru care vii în mod special, de fiecare dată când este programat. Cum a fost prima reprezentaţie din 2016? Cum a fost reîntâlnirea cu publicul din Iaşi?
- Am resimţit cu toţii emoţiile acestui spectacol. A fost o bucurie să văd din nou sala plină şi spectatorii au fost foarte receptivi. E unul dintre spectacolele care prind copiii, le captează atenţia. La primele reprezentaţii, am observat că oricât de gălăgioasă era sala la început, după primele cinci minute copiii se linişteau, începeau să fie prinşi de poveste, erau atenţi să vadă ce se întâmplă.
- Ştiu că a fost destul de dificil să pleci de la aplauze. Ce îţi spun copiii când vin pe scenă, la sfârşitul spectacolului?
- Nu mă aşteptam, dar au venit copii care m-au întrebat de ce nu mai joc în celelalte spectacole. Le-am spus: „Pentru că am plecat la Bucureşti, să-mi continui studiile”. „Dar acum, la «Prinţul» de ce ai venit?” O să mă întorc de fiecare dată la Iaşi pentru „Prinţul fericit”... Şi în timp ce părinţii ne făceau fotografii, îmi spuneau: „Să ştii că a plâns copilul că nu ai mai jucat”. Acestor spectatori trebuie să le spun că îmi pare foarte rău că am plecat la Bucureşti!
- Ai deja fani printre micii spectatori, sunt copii care te recunosc pe stradă...
- Este o fetiţă, Mayra, care a venit de vreo zece ori la „Motanul încălţat”... Când am luat decizia să mă mut la Bucureşti, nu mă gândeam atât de mult la cum o să mă descurc să plătesc chiria, cât mă gândeam cum îi spun fetiţei care îmi aducea câte o floare la fiecare spectacol şi vorbeam... Totuşi, i-am zis şi a plâns şi mi-a părut rău... Când ne-am văzut, după „Prinţul fericit”, mi-a povestit mama ei că vreo două săptămâni nu a mai vrut să meargă la teatru. Mama i-a spus că se joacă spectacolul ei preferat şi fetiţa i-a spus: „Nu vreau alt prinţ, nu înţelegi?!”...
- E mai delicat decât mi-am imaginat echilibrul acesta pe care îl are de păstrat un artist între rol şi spectatori. Copiii sunt nişte fani absolut speciali... Să le spunem deci că vei reveni în „Prinţul fericit”, pe 16 martie, de la ora 18.00! Cum ai păstrat rolul?
- Convenţia a fost să nu întrerupem colaborarea brusc, să joc la începutul stagiunii acesteia şi să particip şi la Festivalul din Polonia, apoi, treptat, să fiu înlocuit în spectacole. Am vrut să joc în continuare în „Prinţul fericit”, e un rol care mi-e foarte drag...
Citiţi şi: „Mamă, sunt «Prinţul fericit»!”
- Ai terminat Facultatea la Iaşi, în 2010. De ce te-ai hotărât acum să urmezi cursurile de master la Bucureşti?
- Am început masterul la Iaşi, dar eu voiam să joc, să merg dintr-o parte în alta, nu mai voiam la facultate, aşa că după primul an m-am oprit.
- Ai un tatuaj care probabil suscită interes, mai ales în rândul spectatoarelor... Ce semnificaţie are „22:22”?
- Eu nu sunt fan tatuaje, dar acesta este despre o poveste de viaţă care mi-a rămas în minte. Doi actori pe care îi iubesc foarte tare, soţ şi soţie, au povestit la un moment dat că şi-au declarat dragostea pentru prima dată, când ceasul s-a blocat la ora 22:22. Oamenii aceştia îşi trăiesc povestea de dragoste în continuare, după 20 de ani, aşa cum, poate, mulţi dintre noi şi-ar dori. Când am început să scriu textul pentru spectacolul „Gabriel” (care i-a adus Premiul pentru cel mai bun actor la Gala Tânărului Actor HOP – n.red.) s-a întâmplat să mă uit la ceas de câteva ori şi să fie 22:22 şi am inserat, undeva, în text, acest „22”. Cu toate adunate, mi-am zis, gata, ăsta e tatuajul meu!
- One man show-ul tău, „Gabriel”, pe care l-ai jucat o vreme şi la Teatrul Naţional din Iaşi, a fost selectat din 16 titluri, printre cele cinci incluse, în septembrie 2015, pe afişul stagiunii „LUNIdependenților de teatru” de la Green Hours. Cum a fost receptat de publicul din Bucureşti? Nu e un spectacol prea sensibil pentru un spaţiu neconvenţional?
- Ba da! Primele două săli au fost pline, au venit mulţi curioşi, apoi s-au mai rarefiat, dar spectacolul se joacă în continuare. Începutul acesta a fost important pentru mine, pentru că nu mă cunoştea, acolo, nimeni. Eu cred că e un spectacol care prinde la oamenii care nu vin în teatru de bar ca să vadă doar comedie, ci vin cu mintea deschisă să vadă orice gen. Spectacolul acesta are segmentul lui de public. De aceea, pentru noi, actorii independenţi, sunt foarte importante astfel de teatre. Vreau să fac teatru, vreau să-mi câştig pâinea din asta! Vreau să fac teatru de calitate şi e greu ca din resursele tale să faci un spectacol bun. Cel puţin în Bucureşti, dacă publicul nu te cunoaşte, nu vine!
- Ai făcut echipă cu actori de la Iaşi, absolvenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu”, şi am văzut că jucaţi destul de des la Green Hours „Mălăieş în călcăieş”. Cum v-aţi reîntâlnit?
- Eu mi-am dorit de la început să joc în trupa „Frilensăr”, înfiinţată la Iaşi de Daniel Chirilă, cu George Cocoş, Claudia Chiraş, Alex Iuraşcu... După ce am văzut primul lor spectacol la Iaşi, îmi tot ziceam: „Mamăăă, ce mi-ar plăcea să joc cu ei!”... Dar nu s-a întâmplat, până când nu m-am întâlnit cu Daniel Chirilă în Bucureşti şi ne-am dat seama că suntem mulţi de la Iaşi şi că am putea face acolo o trupă de moldoveni. De fapt, toţi cei care joacă în Bucureşti au grupul lor, iar dacă noi tot ne cunoaştem, ne-am zis că n-ar fi o ideea rea să jucăm împreună. Am jucat deja de câteva ori „Mălăieş în călcăieş” la Green Hours, cu Daniel Chirilă, Tiberiu Enache, Loredana Cosovanu – din distribuţia veche, iar din cea nouă, Alina Mândru, Ovidiu Cosovanu şi eu. Venim toţi din şcoala de teatru de la Iaşi.
- Publicul din Bucureşti merge să vadă un spectacol cu moldoveni, în... moldoveneşte?
- Ne era frică, pentru că noi acolo vorbim accentuat moldoveneşte, dar e un spectacol la care se râde chiar când nu vorbeşte nimeni. Am avut săli pline. E o scenă cu lupul, la pomană, în care Alina Mîndru are un moment de actorie pură. Nu vorbeşte, doar îşi dă pălăria jos, restul e din mimica feţei, iar spectatorii sunt, vorba-ceea, pe jos de râs. Ne simţim cu toţii super fain la spectacolul acesta (acum, vorbim de o trilogie cu poveşti româneşti, „Tristory” cu „Frilensăr” la Green Hours, pentru că după „Mălăieş...”, independenţii moldoveni joacă şi în „Daughter sau HadikaTSuki” şi „Mioritza” - n.red.)
- Cât de deschise sunt teatrele din Bucureşti pentru colaborări?
- Se fac audiţii, noi participăm, ne încercăm norocul. Rolurile mari sunt date, de obicei, actorilor angajaţi. Eu am avut bafta să nu stau foarte mult, s-a făcut un casting la „Excelsior”, unde monta Attila Vizauer şi... am prins! Joc în „Bambi”, e un musical, muzica e semnată Ioan Gyuri Pascu, coregrafia, Vava Ştefănescu. Partea bună e că în Bucureşti repetiţiile sunt plătite, ultimele zece, cel puţin. Dar nu prinzi întotdeauna roluri. Te duci la casting şi nu iei, poate pentru că nu te potriveşti „pe rol”, poate pentru că deja regizorul are în vedere o anumită figură.
- Poate că e mai simplu să „prinzi” un rol în Bucureşti, pentru că sunt multe castinguri, dar cum e cu şansele de a deveni actor angajat?
- E foarte complicat. În momentul în care am luat decizia să plec de la Iaşi, unde aveam statutul de angajat, mi-am asumat statutul de independent. E clar că o să fac multe colaborări. E puţină adrenalină, mă întreb mereu ce şi cum o să fac, ştiu că dacă sunt dat afară pe uşă, trebuie să intru pe geam!
Dumitru Georgescu, „Lupul” - în spectacolul „Capra cu trei iezi”/ Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” Iaşi
- Ai o relaţie bună cu frica!
- Da, îmi place să simt genul acesta de frică!
- Mai sunt şi alte calităţi obligatorii pentru un freelancer?
- Cred că trebuie să fii foarte sincer cu tine. Să ştii ce poţi, ce nu poţi, să nu te amăgeşti. Trebuie să lupţi cu tine, să lupţi cu uşi închise... Te duci la un casting şi nu-l iei, te duci la al doilea şi ai un feedback foarte bun, dar tot nu-l iei, şi te gândeşti că e o problemă la tine, începi să te gândeşti că poate decizia de a pleca a fost sau n-a fost... o greşeală. Dar se întâmplă şi chestii faine!
- Deci una dintre chestiile „faine” în Capitală e... întâmplarea!
- Da, se întâmplă să întâlneşti oameni faini. Eu, de exemplu, în toate lunile acestea, nu pot spune că am întâlnit oameni răi. Da, am întâlnit oameni mai reci, dar nu m-am izbit de oameni care să-mi răspundă urât.
- Eşti spectator în Bucureşti?
- Aceasta este partea cea mai câştigată! La început, pentru că nu lucram, nu aveam spectacole programate, zi de zi, fiind student la master şi având posibilitatea să intru gratuit la spectacole, eram când la TNB, când la Comedie, când la Bulandra...
- Care este spectacolul care îţi place cel mai mult din ce ai văzut în stagiunea aceasta?
- Mi-a plăcut mult, la Teatrul de Comedie, „Jocul de-a vacanţa”, în regia lui Dragoş Muşoiu. A făcut totul într-un spirit atât de tânăr, scoţând în evidenţă povestea cu telefoanele, cu omul care chiar dacă pleacă în vacanţă este prins de tehnologie: trebuie să pună o poză pe facebook, trebuie să ţină legătura...
- E mai frecventă adaptarea la cotidian în spectacolele de acolo?
- Da, deşi nu ştiu de ce. E atât de diferit publicul din Bucureşti!... Am văzut spectacole care nu mi-au plăcut şi publicul era fascinat. Eu, dacă nu plătesc biletul, stau până la sfârşit, dar dacă plătesc şi bilet şi nu-mi place spectacolul, am ieşit! Nu stau să mă terorizez!
- Dacă plăteşti bilet şi nu-ţi place, pleci?
- Da, pentru că e pe banul meu.
- Dar dacă nu plăteşti, de ce stai până la sfârşit?
- Pentru că m-au lăsat oamenii ăia să intru cu carnetul de student, cred că e nepoliticos să fac mofturi. Când ştiu că e pe banul meu, ies. Nu fac scandal, ies în linişte, frumos, dar ies!
Gina POPA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau