Mihaela Loredana Gârlea: „Jazzul e ca dragostea: cu cât tema are mai multe variaţiuni, cu atât devine mai valoroasă în timp”

Predă artă vocală la Facultatea de Teatru a Universităţii de Artă „George Enescu” din Iaşi, susţine concerte cu formaţia Tierra Y Pan, face repetiţii cu mulţi copii talentaţi, îi place să pescuiască şi să coasă goblenuri * în acest an a susţinut prima teză de doctorat în jazz vocal din ţară * asistentul universitar Mihaela Loredana Gârlea poate fi denumit, cu mână pe inimă, omul-orchestră * am discutat cu ea despre jazz, despre dragoste şi oameni şi ne-a împărtăşit din bucuriile ei 

Cu Mihaela Loredana Gârlea e o bucurie să stai de vorbă. Povesteşte despre muzică şi despre viaţa ei cu o pasiune atât de molipsitoare încât îţi doreşti să dai drumul la orice post de radio în speranţa că imediat vei fi răsplătit cu o piesă de jazz.
- Ai susţinut, de curând, prima teză de doctorat în jazz vocal din ţară. Cum ţi-ai ales tema?
- Cred că tema m-a ales pe mine şi nu eu pe ea. Sau, fie, ne-am ales reciproc. Ea, tema, pentru că s-a agăţat de mine în mod inseparabil, iar eu pe ea pentru că a fost singurul tandem cu care am simţit că rezonez perfect. Recunosc că un rol determinant l-a avut şi îndrumătoarea mea de doctorat, doamna prof. univ. dr. Laura Vasiliu (muzicolog şi decan al Facultăţii de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte «George Enescu») care a găsit maniera cea mai potrivită de a îmbină ceea ce îmi place şi ştiu să fac cu ceea ce e necesar ca finalitate în cadrul unui demers ştiinţific de o asemenea anvergură. S-au mai scris în România doctorate pe domeniul muzicii de jazz, mai exact despre jazzul instrumental (istoria jazzului, vioara în jazz etc – n.r.), dar niciodată din perspectiva vocalităţii. Aşadar, ne aflăm în faţa unei lucrări originale, «Vocea în jazz», cercetare ce însumează tot traseul muzicii vocale de jazz de la origini (sfârşit de secol XIX, început de secol XX) şi până spre zilele noastre.
- Cum ai ales jazzul?
- În copilărie nici nu ştiam ce înseamnă. Eu cântăm folk, muzica uşoară, chiar folclor. Spre adolescenţă am auzit prima dată Les Feuilles Mortes (Autumn leaves sau mai pe româneste Frunze moarte), piesa standard de jazz. A fost primul fior. Pe la 18 ani am auzit de Aura Urziceanu. Nu a mai fost fior, a fost cutremur de-a dreptul! Şi cu asta a început nebunia. Îmi doream tot mai mult să cânt muzica aceea de neînţeles adesea, dar atât de subtilă şi profundă. În anul 2000 am fost cooptată de prof. univ. dr. Romeo Cozma în formaţia lui, nu înţelegeam de ce tocmai eu, şi aşa am început activitatea de solist de jazz ca profesionist. Turnee în ţară şi în străinătate, concerte mai peste tot, repetiţii. Nu ştiu, oare eu am ales ceva sau pur şi simplu era calea predestinată? Jazzul e ca dragostea: cu cât tema are mai multe variaţiuni, cu atât aceasta devine mai valabilă şi mai valoroasă în timp
- Ce spune publicul despre acest gen de muzică?
- Din păcate, foarte mulţi ascultători (potenţial public la concerte de jazz) au fost derutaţi. Muzica de jazz a apărut în multe situaţii ca o muzică haotică ce tinde către zgomot. Acest lucru se datorează, fără doar şi poate faptului că a fost abordată în mod abuziv de persoane care nu stăpânesc ştiinţa şi arta de a cânta acest gen. Caracterul improvizatoric al acestei muzici nu ar trebui să fie greşit înţeles. Improvizaţia nu este chiar free, nici macar în stilul free-jazz, unde termenul ar putea să sugereze o libertate aproape totală. Din fericire, există şi muzicieni de jazz care ştiu care sunt particularităţile jazzului, reuşind să prezinte în faţa publicului un material sonor bine construit din punct de vedere structural armonic şi interpretativ din care nu lipsesc emoţia, meditaţia, frumosul.
- Cu cine cânţi?
- De aproape patru ani cânt cu Gârlea cvintet, formaţia mea de jazz. Oamenii mei de suflet şi muzicienii la care multe soliste visează (muzical vorbind): Cristian Gârlea-sintetizatoare, Iulian Pavelescu- chitară, Adrian Trufia-bas şi Costică Stavrat- tobe. Alături de ei am avut cele mai frumoase experienţe artistice în muzica de jazz. De aproape doi ani cânt şi cu formaţia Tierra Sin Pan, denumire care s-a schimbat de curând în Tierra Y Pan, a cărei poveste o cunosc prea puţin pentru că m-am alăturat grupului după cinci ani de la înfiinţare.
- Poţi să ne spui, în schimb, povestea ta alături de Tierra Y Pan.
- Vrei? Îi ascultasem o singură dată, pe o înregistrare la un coleg, profesor la Facultatea de Teatru. El făcea o ilustraţie muzicală la o piesă de teatru. Am întrebat: «Cine cântă aşa de fain?». Şi am primit răspuns: «Tierra Sin Pan». Ca sa nu par dezinformată şi să mă fac de râs că nu am înţeles exact numele, cu atât mai puţin să ştiu cine sunt muzicienii, am dat din cap evaziv şi mi-am propus, cum ajung acasă, să mă interesez ce formaţie cânta acolo. Surprizăăă! Erau din Iaşi şi o parte dintre ei chiar colegi cu mine la universitate. Ţin minte că am râs de una singură prin casă gândindu-mă la cele petrecute. După nici două luni am primit un telefon de la Luminiţa Ciobanu (violist, membru fondator) care mi-a propus să cânt cu formaţia în calitate de invitat. Adică trebuia să cânt la un concert şi atât. După concert mi-am spus: «Doamne, cum vine asta? Adică toată frumuseţea de concert va fi doar o amintire? Adică toată emoţia mea pusă în scenă pe muzica lui Piazzola se duce în eter?» Au urmat zile şi nopţi de frământări până când, mai mult pe nevorbite, s-a stabilit că rămân ca parte componentă în formaţie, adică alături de Raluca Dobre-vioară, Luminiţa Ciobanu-violă, Edit Arva- pian, Grigoriţă Mandache- contrabas, Romeo Luchian- acordeon, Teo Popescu-percuţie şi tare fericită mă face acest lucru!
- Aţi fost la multe concursuri? Cum v-aţi simţit?
- Mergem la festivaluri. Pentru categoria noastră de vârstă nu mai există concursuri!. Glumesc. Oriunde mergem suntem foarte bine primiţi, mereu venim cu premii, avem întâlniri şi amintiri frumoase.
- Susţineţi proiectul «Iaşi - Capitală Europeană a Culturii». Care crezi că ar fi atuurile Iaşului?
- Suntem artişti ai acestui oraş. Dacă vorbim despre Capitala Culturală înseamnă că răspundem oricăror invitaţii care se referă la evenimente de înaltă ţinută ce apropie şi mai mult oraşul nostru de titulatura mult dorită. Prin repertoriile alese, prin tematica propusă, adică prin formă şi conţinut, concertele noastre se ridică la nivelul de calitate artistică impusă de proiectul «Iaşi, Capitală Culturală Europeană 2021». Atuurile Iaşului, după părerea mea, sunt istoria, oamenii, proiectele.
- Ai un cântăreţ de jazz preferat?
- Am mai mulţi cântăreţi pe care îi admir: Ella Fitzgerald, pianista, compozitoarea şi vocalista Aziza Mustafah Zadeh, Al Jarreau şi mulţi alţii.
- Sunteţi o familie de muzicieni. Ce face fiecare? Cum reuşiţi să vă armonizaţi?
- În familia Gârlea fiecare face muzică, de la mic la mare: Eva Maria este elevă în clasa a VII-a la Colegiul Naţional de Artă «Octav Băncilă», studiază pianul la clasa conf. univ. dr. Ciprian Ion. Din propria iniţiativă a studiat şi un repertoriu cu lucrări din muzică de film cu care are deja câteva recitaluri susţinute. Eva are şi un contract pe cinci ani încheiat cu Roton, va cânta ca solistă alături de trupa «The Irons», din Iaşi. Alexandru Gârlea este student în anul II, specializarea pian, la Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice, la clasa conf. univ. dr. Luminiţa Constantinovici. Despre mine am spus deja multe lucruri, poate activitatea didactică la universitate şi cea de coordonator de evenimente pentru copii la Kidsland Club ar completa cele deja menţionate. Cristian, soţul meu, este keyboardist, pianist, aranjor, compozitor, dar şi «sponsorul oficial» al familiei. Mereu ne amuzăm pe această etichetă pe care i-am pus-o cu toată admiraţia pe care i-o port pentru tot ceea ce face. Este manager la un magazin de instrumente muzicale şi de peste 20 de ani gestionează această activitate. El este cel care m-a susţinut, timp de 23 de ani, în toate demersurile mele artistice, profesionale.
- Vorbeşti cu patimă despre muzică şi mă întreb oare mai este loc şi pentru alte pasiuni în viaţa ta?
- Daaa, pentru multe, doar că am foarte puţin timp pentru ele. Îmi plac motocicletele şi mi-ar plăcea să primesc una, pescuiesc cu spor, am şi lansete, cos goblenuri. Când sunt aplecată pe bucata de etamină simt că mă rog pentru înţelepciunea lumii. Dacă am fi înţelepţi viaţa noastră ar arăta altfel. Ne-am putea dărui mai mult celor din jur fiindcă lumea înseamnă cei de lângă tine, dar şi cei pe care nu-i cunoşti şi nu vei cunoaşte niciodată. Ne pierdem adesea în detalii şi, fără să vrem, mergem pe loc. Ideea de a face totul fără jumătăţi de măsură e cea care ar trebui să ne guverneze viaţa.
Maura ANGHEL

„Din martie anul acesta cânt o muzică pătrunsă de un profund ethos popular şi religios în spectacolul de teatru «Ana», regia Ciprian Huţanu, la Teatrul Naţional «Vasile Alecsandri», la Sala Cub. Este o muzică total diferită de muzică de jazz sau de stilistica din repertoriul abordat alături de Tierra Y Pan. Marţi, 8 decembrie, va fi următorul spectacol”- Mihaela Loredana Gârlea

„Am ascultat foarte mult jazz datorită soţului meu, Cristian Gârlea. El este profesor, muzician şi a obţinut Premiul întâi la Festivalul de jazz de la Sibiu în 1981. Este colecţionar de muzică şi instrumente muzicale, o enciclopedie cel puţin în muzică. E o binecuvântare să am lângă mine un asemenea om”- Mihaela Loredana Gârlea