Părintele Capşa: „Crăciunul este sărbătoarea Păcii, este sărbătoarea bunei-voinţe”

Sărbătorile de iarnă sunt un bun prilej de analiză a ceea ce am făcut peste an * şi dacă de trai avem grijă zilnic, de suflet mai uităm şi este important să ne aducem aminte că nu trăim singuri şi că înţelegerea este prima cale spre un trai frumos 

Mai sunt câteva zile până la Crăciun, iar pregătirile sunt în toi în fiecare casă. Oamenii fac cumpărături, deretică, ţin post, au grijă de trup, dar şi de suflet. Acum parcă iubim mai mult, dăruim mai din inimă şi suntem mai atraşi de tot ceea ce înseamnă frumos şi bun. Am discutat despre semnificaţia acestei perioade cu părintele Constantin Capşa, de la parohia Sarata, din Piatra Neamţ
- Cum ne pregătim pentru a primi cum se cuvine această mare sărbătoare?
- Aşa cum s-au pregătit şi înaintaşii noştri, prin ceea ce Hristos ne-a lăsat nouă, adică prin Sfintele Taine. Ne spovedim, ne împărtăşim şi ne întâlnim cu sărbătoritul. Noi, în Biserica Ortodoxă, nu spunem «Hristos s-a născut», ci spunem «Hristos se naşte». Mântuitorul vine prin Sfânta Fecioară Maria care a fost încredinţată dreptului Iosif şi care a fost chemată la cetatea Bethleem căci de acolo erau părinţii ei şi acolo trebuia să fie declarată. A ajuns acolo pe când era însărcinată şi nimeni n-a primit-o şi n-a găsit loc decât în staulul vitelor, la marginea cetăţii, la acel om Crăciun, unde în plină noapte a venit Hristos pe Pământ. Acolo s-a născut şi acolo au venit păstorii cu primele daruri, oamenii simpli, acolo au coborât îngerii, acolo au fost călăuziţi de steaua cea sfântă magii şi au adus aur, smirnă şi tămâie pruncului.

- Şi atunci noi toţi trebuie să ne punem o întrebare - cum ne mântuim sufletele?
- Mergând spre Hristos în Bethleemul Iudeii, acolo să ducem şi noi ceva. Credeţi că are nevoie Hristos de daruri scumpe, de averi, de bunuri? Nu. Hristos doreşte inima noastră de creştini, viaţa noastră lăuntrică, doreşte faptele milei creştine, ale milei trupeşti şi ale milei sufleteşti. Pe acestea să le punem în traista vieţii noastre, să le ducem acolo, în Bethleemul Iudeii.
- Ce sfaturi ne daţi în această perioadă?
- Este sărbătoarea Păcii, este sărbătoarea bunei-voinţe. Degeaba ar fi masa plină, casa luminată cu steluţe şi tot ce vrei în pom dacă te cerţi cu familia, dacă te duşmăneşti cu colegul, dacă ai pe conştiinţa ta că dintr-un pix ai luat bani dintr-un salariu. Sfatul meu este să rămânem în pace că acum mai mult ca oricând pacea lipseşte din familie, din parohie, din ţară, din lumea întreagă. Ce-i sfătuiesc eu pe oameni este să fie cu luare aminte. Nu pentru mine, căci nu pe mine, ci pe ei se păcălesc. Aşa cum nu pe medic îl faci să sufere dacă nu spui unde te doare, nu pe preot îl minţi dacă spui că nu ai făcut sau ai făcut pe jumătate. Îţi baţi joc de sufletul tău.

- Sunteţi şi profesor de religie. Cum percep copiii şi tinerii această sărbătoare şi semnificaţia ei?
- Depinde cum ştii să le prezinţi valoarea întâlnirii noastre cu marea sărbătoare a Naşterii Domnului. Eu le spun aşa: «Copii, gândiţi-vă că este ziua voastră. Şi eu vin la aniversare şi mă aşez la masă, mănânc, beau şi plec. Şi nu te felicit, nu te sărut, nu-ţi dau o floare. Sau dacă ţi-o dau o arunc pe-o masă, sau dacă aduc un cadou îl las pe undeva pe jos. Cum vă simţiţi atunci?». La fel e şi cu sărbătoarea Crăciunului - oare eu când merg la Biserică în cinstea Naşterii Domnului caut să mă întâlnesc cu sărbătoritul sau fac doar act de prezenţă ? Nu-i ducem daruri, îi ducem faptele noastre. Aşa le spun tinerilor şi mulţi dintre ei ascultă.

- Cu ce însoţim Postul în afară de restricţiile alimentare?
- Ca să mergi cu bicicleta ai nevoie de două roţi. Cu o roată numai la circ se poate şi foarte greu. Ca să mergi cu barca ai nevoie de două vâsle. Cu o singură vâslă nu poţi sa treci apa oricât de iscusit ai fi. O pasăre fără o aripă cade la pământ. Postul alimentar este doar o aripă, doar o vâslă, doar o roată şi nu este suficient. Creştinul adevărat, pe lângă post, trebuie să mai aibă o aripă: rugăciunea. Şi în plus şi cel cu vâsla, şi cel cu bicicleta, şi cel cu avionul trebuie să aibă o busolă, GPS îi spunem acuma. Şi creştinul mai are nevoie de o busolă. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune foarte frumos: «Dacă posteşti, arată-mi faptele tale!». Busola noastră este milostenia. Revenind la ce spuneam mai devreme, ca să ne întâlnim cu sărbătoritul să punem post, rugăciune şi milostenie.

- În această perioadă vin creştinii la Biserică, dar merg şi preoţii la creştini cu Ajunul. Care este semnificaţia acestui gest?
- Preotul este dator să îşi cunoască fiii duhovniceşti. Eu am 26 de ani în parohie şi îmi cunosc credincioşii foarte bine. Pentru ce intru eu în case de Ajun? Pentru ce vine un tată în casa fiului? Vine să aducă o veste, să aducă un dar. Eu merg în casa omului să mă rog cu el şi el nu trebuie să fugă de mine. Şi oamenii trebuie să simtă că îi cunosc, că le ştiu durerile şi necazul. Mă rog cu ei pentru fata care e departe la Paris, pentru băiatul care e bolnav la spital. Omul îmi mai spune un păs, o nevoie, îi răspund la o întrebare, vorbesc ca un părinte spiritual şi îi explic ceea ce îi trebuie lui. Acesta este scopul Ajunului, să ducem în case duh de rugăciune şi să sădim o sămânţă de armonie. Şi mai ales acolo unde ştiu că este boală sufletească trebuie să căutăm medicamentele ce trebuie să le punem pe rană.

- Care sunt suferinţele pe care încercaţi să le vindecaţi cât de puţin la aceste sărbători?
- Oful şi dorul după copii, că nimeni nu face copii cu gândul ca ei să plece la mii şi mii de kilometri. Bine e când fraţii sunt împreună, când suntem cu toţii adunaţi sub acelaşi acoperiş, măcar la sfânta masă de Crăciun şi de Paşte. Masa-i plină, casa-i aranjată, bradul împodobit, da aproape că nu există casă în care părinţii să nu plângă fiindcă le sunt copiii departe. Asta-i cea mai mare suferinţă. Vă îndemn pe toţi dragii mei să întâmpinăm cum se cuvine aceste sărbători, după tradiţia românească, după tradiţia creştinească. Să primim această mare sărbătoare a Naşterii Domnului cu pace, cu înţelegere.
Alina FERENŢ

Cine este Moş Crăciun şi ce ne învaţă el?
Aşa cum spune în Biserica noastră Ortodoxă, „În dar ai luat, în dar dai”. Spun unii: „Eu n-am ce să dau”. Dar, întreb eu: «Un zâmbet ai, o privire ai, un cuvânt ai?» Sau să ne gândim altfel. A venit Crăciunul stăm cu toţii la masă, avem bucate gustoase, avem cadouri pentru toţi ai casei, dar ne gândim o secundă câţi oameni singuri sunt pe aproape de noi? Stai un minut cu un om bolnav de la spital sau chiar din parohie, să vezi câtă suferinţă este la patul aceluia care poate nu ştie dacă mai prinde dimineaţa. Este darul cel mai mare pe care îl poţi da. Dumnezeu ţi-a dat graiul gratis, tu stai cinci minute şi vorbeşte cu un om bolnav şi singur. E cel mai mare dar pe care poţi să-l dai.

Spre deosebire de alte sărbători din cursul anului, să nu uităm că la această sărbătoare este specific colindatul. Ca să poţi să vezi cu adevărat chipul lui Dumnezeu pe care ni l-a dat prin Creaţie, primeşte în casă un copil, nu închide uşa! Nu ai ce da, n-ai bani, n-ai dulciuri, dă-i un zâmbet, că e gratis. Mulţumeşte de urat şi trimite aceleaşi gânduri şi părinţilor lui.