160 de ani de istorie pentru Liceul Pedagogic
Dimensiune font:
Pe 15 decembrie 1855 a fost deschisă Şcoala Preparandală de la Trei Ierarhi, sub direcţia profesorului Anton Velini, instituţie care a devenit ulterior Şcoala Normală Vasiliană de la Trei Ierarhi şi, în cele din urmă, Liceul Pedagogic „Vasile Lupu”. Printre marile personalităţi culturale care au funcţionat de-a lungul timpului în şcoala mutată în dealul Copoului regăsim nume de rezonanţă pentru destinul învăţământului pedagogic şi pentru cultura naţională, ca Samson Bodnărescu, Petre Cujbă, Constantin Meissner, Ioan Mitru, Gheorghe Ghibănescu, Vasile Todicescu, Valeriu Buţureanu, Ştefan Bârsănescu, Vasile Petrovanu, George Văideanu.
Citește și Maia Morgenstern: „Sunt fericită, sunt înconjurată de tineri formidabili!” (INTERVIU)
„Elevii şi profesorii normalişti continuă să întărească tradiţia normalistă, care înseamnă, înainte de toate, exact ceea ce spunea un mare profesor şi director al şcolii noastre, Constantin Meissner, acum o sută de ani, în timpul primului război mondial şi în timp de mare criză: o singură soluţie este pentru toate nevoile: educaţia; numai educaţia este în stare să realizeze prefaceri sufleteşti, regenerări, ridicarea culturală şi morală a individului şi, prin el, a întregii noastre naţii”, aminteşte Mihaela Ungureanu, directorul Liceului Pedagogic „Vasile Lupu” Iaşi. La 160 de ani de la înfiinţare, elevii, corpul profesoral şi comitetul de părinţi din Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” Iaşi vor participa, pe 15 decembrie, la serbarea tradiţională, ce va avea loc în Aula Magna „Haralamb Vasiliu” a Universităţii Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, începând cu ora 10.00. Andreea IGNEA
Citește și EXCLUSIV Fotografiile ofiţerilor care au luptat pentru păstrarea Marii Uniri
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau