Ce-şi doresc elevii şi absolvenţii ieşeni
Dimensiune font:
* majoritatea absolvenţilor de clase gimnaziale preferă filierele teoretică şi tehnologică ale învăţământului liceal, potrivit unei cercetări derulate de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Iaşi
„Studiu privind monitorizarea inserţiei şcolare şi profesionale la nivelul judeţului Iaşi” a fost desfăşurat în 193 de unităţi care şcolarizează elevi de clasa a VIII-a, respectiv 58 de unităţi de învăţământ care şcolarizează elevi de clasa a XII-a. Astfel, conform datelor statistice, din totalul de 8.497 de elevi care au absolvit clasa a VIII-a (de stat sau particular), în anul şcolar 2014-2015, 8.173 absolvenţi (96,18% din total) îşi continuă studiile fiind încadraţi în sistemul de învăţământ liceal sau profesional din ţară. Dintre aceştia, 5.683 sunt în clasa a IX-a de liceu (2.667 la filiera teoretică, 2.495 la filiera tehnologică, iar 503 la filiera vocaţională), iar 2.279 au optat pentru învăţământul profesional cu durată de trei ani, reintrodus din anul şcolar 2014-2015. De asemenea, 18 elevi au optat pentru licee private, alţi 29 de tineri îşi continuă studiile în străinătate, iar 295 sunt în risc de abandon şcolar, nefiind încadraţi în nicio formă de învăţământ.
Citește și Maia Morgenstern: „Sunt fericită, sunt înconjurată de tineri formidabili!”
Cercetarea a inclus şi traseul profesional al absolvenţilor de liceu în anul şcolar 2014-2015. Din totalul de 6.806 absolvenţi, 4.035 (59,28%) urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior (3.529 absolvenţi) sau ale unei şcoli postliceale (506 absolvenţi). 2.285 de tineri, pe de altă parte, nu-şi continuă studiile, 977 fiind angajaţi în ţară, 360 în străinătate, iar 948 fiind în evidenţele AJOFM. De asemenea, pentru un număr de 485 absolvenţi nu există date concrete privind traseul urmat. În plus, cel puţin 115 absolvenţi care provin de la 21 unităţi de învăţământ liceal din judeţul Iaşi sunt înmatriculaţi la universităţi de renume din străinătate, predominând cele din Marea Britanie.
Opţiunile actualilor elevi de clasa a VIII-a
CJRAE a desfăşurat şi un studiu privind opţiunile şcolare ale elevilor din clasa a VIII-a din anul 2015-2016. În acest sens au fost chestionaţi 6.765 de elevi din totalul de 8.403 înscrişi (80,51 %), 2.985 elevi fiind din mediul urban, iar 3.780 din cel rural. „Din totalul opţiunilor exprimate pentru unităţi de învăţământ din judeţul Iaşi – 6.578, 5.287 (80,37%) sunt pentru învăţământul liceal, iar 1.291 sunt pentru cel profesional. Se observă continuarea creşterii opţiunilor pentru filiera teoretică şi o uşoară scădere a preferinţelor elevilor pentru filiera vocaţională. De asemenea, elevii din mediul urban optează pentru filiera teoretică, iar elevii din mediul rural optează, cu precădere, pentru filiera tehnologică”, se arată în cercetarea amintită. 2.954 dintre respondenţii de clasa a VIII-a îşi doresc să opteze pentru filiera teoretică, 1.837 opţiuni fiind pentru profilul real şi 1.117 opţiuni pentru profilul uman. De asemenea, 1.291 dintre elevii participanţi la studiu, respectiv 19,63%, şi-au exprimat dorinţa de a urma o şcoală profesională, cei mai mulţi dorindu-şi (852) profilul tehnic.
Citește și Studenţii ieşeni fac furori la concursurile tehnice FOTO
Rezultatele studiului vor sta la baza creării planului de şcolarizare pentru anul 2016-2017. Andreea IGNEA
Unităţile cu cel mai mare număr de absolvenţi care studiază în străinătate:
Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” Iaşi
Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” Iaşi
Colegiul Naţional Iaşi
Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi
Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi
Colegiul Naţional „Garabet Ibrăileanu” Iaşi
Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Iaşi
Citește și EXCLUSIV Fotografiile ofiţerilor care au luptat pentru păstrarea Marii Uniri
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau