Elevii au drept de vot în şcoală
Dimensiune font:
Reprezentantul elevilor va avea drept de vot la şedinţele consiliilor de administraţie din cadrul instituţiilor de învăţământ preuniversitar, potrivit ordinului semnat de ministrul Educaţiei. Condiţia este ca acesta să fi împlinit 18 ani, iar în cazul în care nu există elevi majori în unitatea şcolară, reprezentantul acestora participă cu statut de observator, fiind convocat obligatoriu de preşedintele consiliului de administraţie la şedinţele la care se dezbat problematici privind elevii.
Citește și Anul examenelor naţionale
Reprezentantul elevilor, care a împlinit 18 ani, este ales prin vot secret de colegii de şcoală. De precizat că locul pentru elev în consiliul de administraţie a fost alocat din cota rezervată părinţilor. „Consiliul Naţional al Elevilor consideră că un factor de referinţă al dezvoltării sistemului de învăţământ şi al creşterii calităţii procesului educaţional este prezenţa elevului în cadrul Consiliului de Administraţie, pentru că elevul este cel care se loveşte direct cu problemele procesului educaţional şi cel asupra căruia impactul deciziilor la nivel şcolar se resimt cel mai mult”, arată membrii Consiliului Naţional al Elevilor. Andreea IGNEA
Citește și Cât vă costă un masterat la „stat”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau