Examene de corigenţă pentru aproape 6.800 de elevi
Dimensiune font:
Peste 7,2% din cei 94.263 de elevi din judeţul Iaşi încearcă să scape de corigenţe şi, astfel de riscul de a repeta clasa. Singurii care au trecut deja de emoţiile examinării la disciplinele pe care le credeau cele mai grele sunt cei 855 de tineri din clasa a XII-a, care au avut cel puţin o corigenţă.
Conform calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, următorii vor fi elevii din clasa a VIII-a, examenele fiind programate în perioada 17-19 august. În continuare, la nivelul claselor din învăţământul primar, gimnazial, liceal şi profesional - altele decât cele terminale -, precum şi cele din şcolile postliceale şi de maiştri, examenele de corigenţă vor avea loc în intervalul 28 august-4 septembrie.
Citește și O viaţă în slujba ştiinţei, creaţiei şi performanţei
Statistica prezentată de Inspectoratul şcolar Judeţean Iaşi arată că din totalul de 33.347 elevi din clasele I-IV au înregistrat situaţie de corigenţă 0,83%. Procentul creşte însă la clasele gimnaziale, unde 12,41% dintre cei 35.316 elevi au cel puţin o corigenţă. În aceeaşi situaţie sunt şi 9,38% dintre cei 25.600 de tineri înmatriculaţi în ciclul liceal de zi. „La nivelul judeţului Iaşi, pentru anul şcolar 2014-2015 se înregistrează un număr relativ mic de elevi aflaţi în situaţia de corigenţă, aproximativ 7.29 % dintre elevii din învăţământul de stat aflându-se în această situaţie. În toate unităţile de învăţământ sunt desfăşurate anterior susţinerii examenelor de corigenţă activităţi de pregătire sistematică cu elevii de către profesorii acestora, centrate pe recuperarea lacunelor în învăţare, prin demersuri adaptate şi individualizate, prin sarcini diferenţiate, in functie de ritmul si posibilităţile de asimilare ale elevilor”, a explicat Claudia Tanase, inspector şcolar general adjunct. Andreea IGNEA
Citește și Cele mai râvnite facultăţi din Iaşi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau