Finanţare de stat pentru învăţământul privat
Dimensiune font:
Instituţii de învăţământ obligatoriu particulare acreditate vor primi finanţare de bază de la bugetul de stat. Efectul hotărârii de guvern ar putea avea efect şi asupra taxelor de şcolarizare practicate, existând posibilitatea ca acestea să scadă. În judeţul Iaşi, beneficiare ar fi 33 de instituţii preuniversitare particulare.
Noile reglementări legislative aduc schimbări în învăţământul preuniversitar, de data acesta urmând a fi acordată o finanţare de bază şi pentru instituţiile particulare sau confesionale acreditate. Similar instituţiilor de învăţământ de stat, cele particulare sau confesionale acreditate vor primi, începând cu anul în curs, finanţare de bază alocată de la bugetul de stat, din sumele defalcate din TVA prin bugetele locale, având şi aceeaşi valoare. „Costurile standard per elev/preşcolar alocate învăţământului preuniversitar particular şi confesional acreditat sunt similare celor aprobate pentru învăţământul preuniversitar de stat. Costul standard se determină pentru fiecare nivel de învăţământ, filieră, profil, specializare/domeniu, în funcţie de mărimea şi tipul unităţilor de învăţământ, mediul urban/rural şi coeficienţii de temperatură din zone geografice”, au precizat reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
Pe baza costului standard per elev/preşcolar se alocă finanţarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi a contribuţiilor aferente acestora pentru unităţile de învăţământ, precum şi finanţarea cheltuielilor cu pregătirea profesională, a cheltuielilor cu evaluarea periodică a elevilor, precum şi a celor pentru bunuri şi servicii. Începând cu anul 2016, costul standard per elev din învăţământul gimnazial din mediul urban va fi de 3.043 lei pe an, iar în mediul rural va fi de 3.499 lei pe an.
Citiți și Cine este noul preşedinte al Senatului de la Medicină
33 de instituţii în judeţul Iaşi
Prevederile hotărârii de Guvern vor fi aplicabile pentru aproximativ 33 de grădiniţe şi unităţi de învăţământ particulare acreditate cu clase obligatorii (până în clasa a X-a, inclusiv), din totalul de 40, restul fiind şcoli postliceale. Există 16 grădiniţe în Iaşi şi câte una în Paşcani, Voineşti, Tomeşti şi Mirceşti, nouă şcoli primare (una fiind în Hîrlău) şi patru gimnaziale, un colegiu (cu clase primare, gimnaziale şi liceale profil teoretic) şi un liceu (cu clase de liceu şi de profesională). „Prin această măsură se creează un raport echitabil între elevii de la învăţământul de stat obligatoriu şi cei din învăţământul particular, iar, astfel, Legea Educaţiei nr. 1/ 2011 a fost pusă în aplicare. Finanţarea dă posibilitatea unităţilor particulare să ofere un învăţământ de calitate superioară, fie că este vorba despre investiţii în dotări sau de salarii. De asemenea, este posibil ca taxele practicate de unităţile particulare să scadă”, precizează Camelia Gavrilă, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. Andreea IGNEA
Citiți și Alegeri cu „peripeţii” la conducerea universităţilor ieşene
5.000
Acesta este numărul aproximativ de elevi/ preşcolari înmatriculaţi la instituţii particulare din Iaşi.
* * *
Taxele practicate pentru grupele de preşcolari sunt cuprinse între 400 lei şi 700 lei pe lună, iar pentru clasele primare, gimnaziale şi liceale poate ajunge şi la 1.400 lei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau