Importanţa religiei în şcoli
Dimensiune font:
Zeci de cadre didactice ieşene au participat ieri, 10 februarie, la Consfătuirea profesorilor de religie „Studiul Religiei în şcoală. Certitudini şi provocări”. De asemenea, au fost prezenţi reprezentanţi ai tuturor cultelor religioase din Iaşi, dar şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Universităţii „Al.I. Cuza”.
Într-o amplă prezentare a rolului orelor de religie în şcoli, invitaţii au atras atenţia asupra importanţei pe care o au acestea în dezvoltarea personalităţii viitorilor adulţi, alături de celelalte discipline. „Religia, în general, adună în conştiinţa omului toată valoarea acestuia, cu toate achiziţiile lui. Religia reprezintă legătura liberă, conştientă, personală a omului cu Dumnezeu, legătură fundamentată pe iubire”, a explicat preotul Cristian Barnea, inspector de religie. De asemenea, această primă întâlnire a profesorilor de religie este o bază pentru noi dezbateri în acest sens. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau