Peste 200 de tineri de peste Prut vor studia în Iaşi
Dimensiune font:
Toate cele 210 locuri alocate candidaţilor din Republica Moldova pentru admiterea în clasa a IX-a de liceu din judeţul Iaşi au fost ocupate, în urma repartizării ce a avut loc pe 3 august. 30 dintre aceştia vor susţine probe de aptitudini sau de evaluare a cunoştinţelor de limbă străină, testările fiind programate în perioada 7-11 septembrie, la unităţile de învăţământ organizatoare. La nivel naţional, au fost admişi 731 de tineri basarabeni, cu mediile cuprinse între 10 şi 5,21, în timp ce numărul de locuri disponibile ajungea la 796. Alţi opt elevi din Republica Moldova care au optat pentru continuarea studiilor în România nu au fost însă repartizaţi.
Citește și Cele mai vânate meserii de către elevii ieşeni
„Reprezentanţii legali ai acestor elevi sunt rugaţi să se prezinte până pe data de 6 august la Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi pentru soluţionarea admiterii. În caz contrar, aceştia vor rămâne nerepartizaţi şi nu vor putea dobândi calitatea de elevi bursieri ai statului român”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. De asemenea, elevii admişi vor beneficia lunar de o bursă în valoare de 65 euro. Pe 9 august vor fi afişate listele cu rezultatele finale, în urma soluţionării cererilor de transfer pentru cazurile speciale. Andreea IGNEA
Citește și Amintiri din preajma morţii FOTO / VIDEO (Omagiu adus celor 800.000 de militari români morţi, răniţi sau dispăruţi pe frontul de Est în cel de-al Doilea Război Mondial)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau