Reîncep lucrările la vechiul Palat al Copiilor de pe Săulescu
Dimensiune font:
După rectificarea bugetară, corpul B al Palatului Copiilor Iaşi, situat pe strada Săulescu, a obţinut o treime din suma necesară reluării lucrărilor, începute în anul 2011. Este vorba de 6 miliarde de lei, din cele 20 de miliarde lei cât este valoarea proiectului, potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS). Restul sumei ar trebui să fie cuprinsă în bugetul pentru anul 2016. De precizat că, din valoarea totală a lucrării, au fost alocate două miliarde lei în anul 2011, aceasta fiind şi singura sumă alocată până în prezent pentru reabilitarea clădirii Palatului Copiilor din Săulescu.
Citește și Elevii au drept de vot în şcoală
„Casa Beldiman va fi refăcută după proiectul arhitectonic iniţial. Anul acesta, după rectificare, am obţinut pentru Palatul Copiilor din Iaşi o treime din banii necesari, iar celelalte două treimi vor fi prinse în bugetul pe anul viitor, cu acordul domnului ministru Sorin Mihai Cîmpeanu. O treime înseamnă 6 miliarde anul acesta, 12 miliarde anul viitor, valoarea lucrării fiind de 20 miliarde, iar două miliarde au fost investite în 2011. De atunci, nu s-a mai alocat niciun ban pentru Palatul Copiilor din Iaşi, pentru Casa Beldiman”, a explicat Vasile Şalaru, secretar de stat pe probleme de învăţământ preuniversitar în cadrul MECS. Cele 6 miliarde lei vor fi intra în contul Palatului Copiilor Iaşi în cursul săptămânii următoare.
Citește și Cât vă costă un masterat la „stat”
Casa Beldiman a fost introdusă pe lista monumentelor istorice de interes regional. Construită în anul 1819 şi aparţinând unei vechi familii boiereşti din Moldova, clădirea a fost moştenită în anul 1870 de Iorga Beldiman şi, apoi, trei ani mai târziu, vândută Adelei Cantacuzino. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau