Rezultate de excepţie pentru elevii Colegiului Naţional Iaşi
Dimensiune font:
Un grup de 12 elevi şi doi profesori de la Colegiul Naţional Iaşi a fost invitat să participe la concursul International Mathematics Competition (IMC), ediţia a XVI-a, ce a avut loc în perioada 27 iulie-1 august, la Changchun, China. Competiţia destinată elevilor pasionaţi de matematică a reunit participanţi din 29 de ţări, iar România a fost reprezentată de cele trei echipe ale colegiului ieşean – două de juniori şi una de seniori.
Rezultatele elevilor din Iaşi au fost remarcabile, Mălina Constantinescu, din clasa a VI-a, pregătită de profesorul Valerica Benţa, obţinând medalia de argint. De asemenea, ambele echipaje de juniori au obţinut „Second Runner Up Group” (elevii Dan Ştefan, Maria Otilia Căşuneanu, clasa a VI-a, Sabina Mălina Grădinariu şi Vlad Ioan Ciocîrlan, clasa a VII-a), respectiv „Second runner Up Team” (elevii Mălina Elena Constantinescu, clasa a VI-a, Ana Alexia Grădinaru, Ştefan Blăjuţi şi Andrei Eugen Lăpuşneanu, clasa a VII-a). În plus, 8 dintre cei 12 elevi ieşeni au obţinut certificate de merit.
„Participarea la această competiţie de elită, onorantă prin valoarea concurenţilor şi gradul de dificultate a probelor, demonstrează o dată în plus, pasiunea elevilor de la Colegiul Naţional şi a celor care îi îndrumă în descoperirea fascinantei lumi a matematicii”, apreciază conducerea instituţiei de învăţământ. Elevii au fost pregătiţi pentru acest concurs de membrii catedrei de matematică ai Colegiului Naţional Iaşi şi de lector dr. Iulian Stoleriu, de la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau