Spectacol folcloric în Aula Universităţii de Agronomie
Dimensiune font:
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „I. Ionescu de la Brad” (USAMV) Iaşi găzduieşte astăzi, 5 noiembrie, de la ora 18.00, un spectacol folcloric. Pe scena din Aula Magna „Haralamb Vasiliu” vor urca artişti cunoscuţi din ţară, precum şi din Republica Moldova şi Ucraina. Alături de ieşenii iubitori de folclor vor fi solistele Viorica Macovei şi Maria Iliuţ, Ansamblul „Crenguţă de iederă” al Universităţii de Stat din Chişinău şi Grupul „Trâmbiţa” al Facultăţii de Medicină din Cernăuţi, alături de alţi invitaţi. Momente artistice vor fi oferite şi de reprezentanţi ai instituţiei gazdă, pe scenă urcând solista Olimpia Iacob şi Ansamblul folcloric „Mugurelul” cu două echipe de dansatori, seniorii din anii ’80 şi juniorii din 2015, studenţi actuali ai USAMV Iaşi. Înfiinţat în urmă cu 40 de ani,
Citește și Viaţă furată pentru „Deşteaptă-te, române!”
Ansamblul folcloric „Mugurelul” a atins culmile gloriei în anii ’80, când a obţinut locul I la festivalul naţional de folclor al studenţilor cu spectacolul „Ciclul vieţii”. „După 1990, activitatea acestui ansamblu a evoluat cu sincope, dar iată că acum, graţie iniţiativei şi contribuţiei generaţiei de aur, astăzi ingineri, fermieri, doctori şi profesori, Mugurelul a renăscut şi se prezintă în haine noi, la propriu şi la figurat, cu două echipe de dansatori - seniorii din anii ’80 şi juniorii din 2015, studenţii actuali ai universităţii”, amintesc oficialii USAMV. Evenimentul este oferit de către TVR Iaşi, în parteneriat cu USAMV. Intrarea este liberă. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau