Tabără gratuită pentru studenţi
Dimensiune font:
15 studenţi ai universităţilor din Iaşi vor participa la o tabără gratuită la mare, în perioada 12-17 august. Alături de aceştia vor fi alţi 38 de tineri din întreaga ţară, iar ultima zi pentru confirmarea participării este astăzi, 6 august. Organizată pentru al doilea an consecutiv, tabăra este oferită de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi este dedicată în exclusivitate studenţilor care provin din medii defavorizate. „Având în vedere faptul că în ultimii ani structurile care promovează voluntariatul în rândul studenţilor au primit locuri în taberele studenţeşti de vară organizate anual de Ministerul Tineretului şi Sportului, ANOSR a hotărât să atragă atenţia asupra importanţei sprijinirii studenţilor defavorizaţi şi, în acelaşi timp, să tragă şi semnale de alarmă în acest sens, prin asumarea unor măsuri active de integrare în învăţământul superior a acestor studenţi”, explică reprezentanţii federaţiei studenţeşti.
Citește și Cele mai râvnite facultăţi din Iaşi
De asemenea, studenţii vor participa pe perioada taberei la o serie de activităţi şi dezbateri cu privire la problemele cu care se confruntă în mediul educaţional persoanele din mediul rural, de etnie romă, cu dizabilităţi, care provin din familii cu venituri scăzute, din centre de plasament sau care sunt orfane de unul sau ambii părinţi. Andreea IGNEA
Citește și Anul examenelor naţionale
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau