Verdict în premieră naţională pentru personalul nedidactic: 10.000 lei în plus pentru fiecare angajat
Dimensiune font:
Personalul nedidactic de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 13 şi Şcoala Gimnazială „I. Teodoreanu”, ambele instituţii din Iaşi, a câştigat în instanţă plata a 10.000 lei de persoană, suma reprezentând supranormarea acestei categorii de angajaţi. Hotărârea a fost pronunţată de Tribunalul Iaşi în şedinţa publică de joi, 17 decembrie, la exact un an de la înregistrarea cererii de către Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi, în numele personalului nedidactic din cele două unităţi de învăţământ.
Citește și O aripă înfrântă în zbor… Tragedie de nedescris în învăţământul ieşean
„Verdictul de pe 17 decembrie 2015 a fost cu siguranţă unul dintre cele mai importante succese pe care USLIP Iaşi le-a avut în ultimii ani. Vorbim de un rezultat care consacră faptul că personalul nedidactic, dintr-un anumit punct de vedere al banilor pe care îi primeşte, a fost profund nedreptăţit. Sunt sume aprobate de către Tribunal de aproximativ 10.000 lei şi care urmează a fi plătite pentru fiecare angajat ca personal nedidactic din cele două unităţi şcolare. Acestea sunt primele care au primit acest verdict, fiind şi o premieră naţională, şi sperăm să extindem acest proces. Este deja bine cunoscut deficitul important de cadre şi astfel supranormarea celor existente”, explică Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi. Verdictul este unul în premieră la nivel naţional. Acesta poate fi contestat în termen de zece zile de comunicare. Andreea IGNEA
Citește și Maia Morgenstern: „Sunt fericită, sunt înconjurată de tineri formidabili!”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau