Zilele Facultăţii de Medicină Dentară
Dimensiune font:
Seria evenimentelor ştiinţifice din lumea medicală ieşeană a debutat ieri, 19 noiembrie, cu cea de-a XIX a ediţie a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară din Iaşi, precum şi cu lucrările celei de-a VII-a ediţii a Congresului Internaţional al Asociaţiei Dentare Române Pentru Educaţie. „Temele care guvernează derularea agendei de evenimente sunt reprezentate de lansarea Platformei De Proiecte Inter-Trans-Med ce va aduce în prim plan tehnologii de vârf care vor coagula ca parteneri: Universitate, Academie, Institute de Cercetare, Spaţiul Economic, Spitale. De asemenea, conferinţele şi comunicările ştiintifice vor dezbate teme de actualitate precum Estetica în Medicina Dentară, Implantologie, Ceramica pe zirconiu”, a precizat Norina Forna, decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” Iaşi.
Citește și Studenţii fug din căminul groazei
Conferinţele din perioada 19 - 20 noiembrie participă reprezentanţii de la Confederaţia Decanilor de Origine Total sau Parţial Franceză - Asociaţia Decanilor Facultăţilor de Medicină Dentară din România, Academia de Ştiinte Medicale, Academia Română, Academia de Ştiinte a Moldovei, de la Universităţile de Medicină din ţară şi din Republica Moldova, Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane” Iaşi, precum şi de la Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiilor. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau