10 milioane de lei pentru deszăpeziri la Neamţ
Dimensiune font:
Aceasta este suma pe care o au disponibilă cei de la Consiliul Judeţean Neamţ şi care va fi alocată firmelor care vor câştiga licitaţia pentru programul de deszăpezire şi reparaţii drumuri 2015-2016. Dan Manoliu, vicepreşedintele instituţiei nemţene, a precizat că s-au demarat deja procedurile pentru organizarea licitaţiei astfel încât să fie timp îndeajuns pentru ca până pe data de 31 decembrie să fie semnat contractul cu cei care vor gestiona lucrările şi fondurile în această iarnă. În total sunt 644 de kilometri de drumuri judeţene care trebuie menţinute în stare de viabilitate, din care se scad puţin peste 33 de kilometri de drumuri cu trafic redus, pe care se va interveni doar în caz de necesitate.
Emilia SAVIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau