100 de botoşăneni au datorii de 200.000 euro la apă
Dimensiune font:
Pentru ei au început debranşările
Furnizorul de apă-canal al judeţului Botoşani, compania Nova Apaserv, a început debranşările celor mai mari 100 de datornici din municipiul Botoşani, strict clienţi care locuiesc în apartamente. Neculai Gheorghincă, director adjunct al Nova Apaserv, a declarat că aceşti 100 cei mai mari datornici au de plătit pentru apă şi canalizare nu mai puţin de 850.000 lei, adică aproape 200.000 euro. „Am început debranşările la cei mai mari 100 de datornici, clienţii din apartamente. Ei au peste 8,5 miliarde lei vechi datorii şi noi am început debranşările de ieri, când am făcut primele şapte debranşări individuale. S-a mers în apartamente şi s-au blindat ţevile. Vom continua debranşările până când ne vom recupera bani”, a spus Gheorghincă. Unde nu se poate intra în apartamentele cu datorii mari, Nova Apaserv ar putea debranşa întreaga scară de la apă.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau