20 ani de la înfiinţarea breslelor
Dimensiune font:
Momentul va fi marcat de Top IMM Suceava, ajuns la cea de-a 20-a ediţie
Federaţia Patronală a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din judeţul Suceava anunţă organizarea celui mai important eveniment din sector - Topul IMM. În acest an, manifestarea se desfăşoară sub egida aniversării a 20 de ani de existenţă şi activitate patronală a organizaţiilor sucevene şi împlinirii a 210 ani de la înfiinţarea primelor uniuni patronale ale breslelor din Bucovina. Aflat la cea de a XX-a ediţie, Topul IMM Suceava va avea loc vineri, 7 noiembrie, la Salonul „Balada”, şi se va bucura de prezenţa a peste 300 de firme mici şi mijlocii din judeţ, miniştri, reprezentanţi ai conducerii Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, autorităţilor publice locale şi instituţiilor publice.
20 de ani de activitate
Prima organizaţie a întreprinderilor mici şi mijlocii din judeţul Suceava a fost constituită la 30 septembrie 1994. De atunci, scopul, misiunea şi obiectivele organizaţiilor patronale IMM au vizat apărarea intereselor economice şi sociale ale agenţilor economici, impulsionarea procesului de dezvoltare a IMM care funcţionează în toate domeniile de activitate, reprezentarea în faţa autorităţilor, organelor şi organismelor din ţară şi străinătate, dar şi crearea unui mediu favorabil dezvoltării activităţilor firmelor din judeţ. „Topul va promova, încă o dată, competitivitatea şi reuşitele în afaceri ale IMM sucevene, susţinând performanţele celor care contribuie la dezvoltarea sectorului privat al judeţului”, se arată într-un comunicat de presă al Federaţie Patronale a IMM din judeţul Suceava, semnat de preşedintele Liliana Agheorghicesei.
Lidia DIACONU
Topul va evidenţia rezultatele în afaceri ale IMM din anul 2013, cât şi performanţele firmelor cu 20 de ani de activitate economică neîntreruptă, răsplătind, astfel, efortul întreprinderilor şi managerilor care au rezistat situaţiei economico-financiare dificile din această perioadă, prin identificarea de noi soluţii şi oportunităţi economice în piaţă
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau