20 de doze de vaccin antigripal pentru fiecare medic de familie
Dimensiune font:
La Neamț a ajuns o nouă tranță de vaccinuri antigripale după ce la începutul săptămânii au sosit primele doze. Prima tranșă a fost de numai 1900 de vaccinuri și a fost repartizată personalului medical din unitățile sanitare din județ. Această a doua tranșă cuprinde 5170 de doze și începând de ieri ( luni) a fost repartizată medicilor de familie.
Dat fiind numărul mic de doze repartizat fiecăruia din medicii de familie, aceștia va trebui să decidă la nivel de cabinet care dintre pacienți reprezintă priorități pentru vaccinare. Decizia nu va fi una ușor de luat, ținând cont de faptul că multi medici au pe liste peste 1000 de persoane.
„Având în vedere numărul de doze am decis ca distribuirea să se facă în mod egal la medicii de familie , așa că fiecare va primi câte 20 de doze. Medicii vor decide cine va fi vaccinat ținând cont de grupele de risc, solicitările și adresabilitatea pe care le au la cabinet pentru această vaccinare”, a spus Roxana Pipirigeanu, șef Serviciul Epidemiologic DSP Neamț
Pentru sezonul 2014 – 2015 conducerea DSP Neamț a solicitat peste 32.000 de doze de vaccin, din care până în prezent au ajuns la Neamț 7.070, ceea ce înseamnă aproximativ 20 la sută din cerere.
Alina FERENŢ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau