300 de coşuri noi de gunoi
Dimensiune font:
Lipsa coşurilor de gunoi din anumite zone ale Sucevei, ca urmare a distrugerii celor montate anterior, va fi suplinită luna acesta prin montarea a 300 de noi coşuri stradale, achiziţionate de firma de salubrizare Rosal. Viceprimarul Gavril Vîrvara, care răspunde de salubrizarea municipiului Suceava, a precizat că din cele 300 de coşuri stradale, 200 vor fi montate în staţiile de aşteptare ale mijloacelor de transport în comun şi pe trotuarele străzilor intens circulate, din toate cartierele, în vreme ce 100 vor fi la dispoziţia Direcţiei Domeniului Public. Cele mai multe coşuri vor fi montate în cartierul Burdujeni – 50, alte 40 vor fi amplasate în zona centrală, în cartierele Obcini, George Enescu şi Iţcani vor fi montate câte 30 de coşuri, iar în Zamca 20 de bucăţi. Conform viceprimarului Ovidiu Doroftei, cele 100 de coşuri stradale puse la dispoziţia Direcţiei Domeniului Public vor fi amplasate cu precădere la spaţiile de joacă din oraş, inclusiv la skate-park-ul de lângă Patinoarul Areni.
Andrei CĂLĂTORU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau