48 de primării din Neamț își asigură serviciile de deszăpezire în regie proprie
Dimensiune font:
Prefectura Neamț a publicat, pe 09 decembrie, centralizarea contractelor de deszăpezire încheiate la nivelul județului Neamț. Din cele 83 de primării, 48 își asigură serviciile de deszăpezire în regie proprie. „Instituția Prefectului – județul Neamț a finalizat, pe 9 decembrie, centralizarea datelor privind Situația contractelor de deszăpezire încheiate la nivelul județului. Totodată, prin ordin al prefectului, vor fi constituite două comisii mixte, care se vor deplasa în teren, la toate autoritățile locale care își asigură serviciul de deszăpezire în regie proprie, pentru a verifica existența și starea utilajelor de intervenție, precum și a stocurilor de material antiderapant“, se arată într-un comunicat trimis de Prefectura Neamț.
Contract de peste două milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor naționale din Neamț
Conform informațiilor făcute publice de Prefectura Neamț, valoarea contractului pentru deszăpezirea drumurilor naționale din județ, contractat de Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași și Secția Drumuri Naționale (SDN) Neamț, este de 2.347.438,46 de lei, sumă fără TVA. Operatorul economic care se ocupă de deszăpezire este reprezentat de SC Florconstruct SRL, Suceava, și SC Rad Trans SRL, Bacău. Termenul pentru deszăpezire precizat în contract este 31.12.2015, contractul incluzând și servicii de transport sare, montare parazăpezi sau reparații cu mixtură stocabilă.
Pentru drumurile județene din Neamț, Consiliul Județean (CJ) Neamț are contracte încheiate cu: SC Drupo Neamț – societatea Consiliului – 1.171.178,82 lei, SC Occidental Construct SRL – 207.930,54 lei, SC Darcons SRL – 214.039,54 lei, SC Aqua Parc SRL – 173.806,58 lei, SC M&G SRL – 171.915,08 lei și SC Caius SRL – 502.539,61 lei, termenul pentru deszăpezire precizat în contract fiind tot 31.12.2015.
Contract de 8 milioane de lei pentru întreținerea și deszăpezirea drumurilor județene în 2016
Începând cu 2016, drumurile județene din Neamț vor fi deszăpezite și întreținute de aceleași șase firme, cu opt milioane de lei. Consiliul Județean a alocat 8.023.674 de lei, fără TVA, pentru lucrările de întreținere a drumurilor în anul 2016, lucrări care vor fi asigurate de către o asociere de șase firme, în care lider de proiect este SC Drupo Neamț SA, societate aflată în reorganizare judiciară.
Citeşte şi Povestea irlandezului care alungă sărăcia
Conform contractului prevăzut în procedura de pe Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), câștigătoarele vor asigura deszăpezirea începând cu data de 1 ianuarie 2016 până la venirea sezonului cald și, apoi, în sezonul rece care se va instala până la finele anului viitor. În sezonul cald tot aceste câștigătoare vor realiza lucrările curente de reparații și întreținere pe traseele județene. „Lucrările din sezonul cald din acest contract presupun întreținerea părții carosabile – întreținere asfalt, plombări și colmatarea fisurilor și a crăpăturilor; asigurarea scurgerii apelor din zona drumurilor, precum și prevenirea efectelor inundațiilor; întreținerea mijloacelor pentru siguranța circulației rutiere – întreținerea bornelor, a parapeților elastici și a celor rigizi; asigurarea esteticii rutiere, prin cosirea vegetației ierboase și tăierea arborilor și a puieților. Prin același contract, se va asigura întreținerea curentă a podurilor, albiilor din zona podurilor și a podețelor“, a precizat Constantin Iacoban, președintele Consiliului Județean Neamț.
La Piatra Neamț, tariful calculat la suprafață
Centralizatorul prezentat de Prefectura Neamț arată că, la Piatra Neamț, operatorul economic care se ocupă cu deszăpezirea este SC Salubritas SA, având SC Publiserv SRL ca subcontractant, ambele fiind societăți ale Primăriei. Pentru împrăștiat mecanic materialul antiderapant, s-a stabilit un tarif de 34,48 lei/1.000 mp, fără TVA, iar pentru utilizarea plugului mecanic – 114,07 lei/oră, fără TVA. Pentru strâns, încărcat și transportat zăpada tariful stabilit este de 22,79lei/mc, fără TVA.
La Roman, de lucrări se ocupă SC Rossal SRL, termenul pentru deszăpezire precizat în contract fiind 01.03.2009-28.02.2034. Pentru deszăpezirea manuală se percep 181,65 lei/1.000 mp, pentru cea mecanică – 16,69 lei/1.000 mp, pentru încărcat zăpada mecanic – 18 lei/tonă, iar pentru transportul zăpezii – 12,39 lei/tonă.
Contractul din Bicaz este valabil pentru perioada 25.11.2015-31.03.2016 și este încheiat cu SC Truck Trans SRL, având o valoare estimată de maxim 40.000 de lei, fără TVA. Pentru deszăpezire cu plugul se percep 125 de lei/oră, pentru combaterea poleiului prin împrăștierea de material antiderapant cu sărărița – 175 de lei/tonă, „pe bază de comandă fermă“.
La Târgu Neamț, de deszăpezire se ocupă SC Aluied Companz SRL, pentru autogreder cu două lame fiind stabilit un tarif de 200 lei/ora, fără TVA, pentru buldoexcavator – 130 lei/ora, fără TVA, autobasculantă – 120 lei/oră, fără TVA, bobkat – 120 lei/ora, fără TVA, freză zăpadă – 250 lei/ora, fără TVA și încărcător de 3,4 mc – 200 lei/ora, fără TVA.
La Roznov, valoarea contractului, care este valabil în perioada 01.11.2015-30.04.2016, este de 20.422,80 lei, sumă cu TVA, iar operatorul economic care se ocupă cu deszăpezirea este SC Trust CCDP SRL.
Alexandra DOBRESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau