500.000 de lei pentru ariile protejate
Dimensiune font:
Zonele sunt puncte importante pentru atracţia turiştilor
Direcţia Silvică Bacău are în administrare 8 arii protejate. An de an, alocările financiare pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute prin convenţiile de custodie au crescut, direcţia acordând o atenţie sporită acestor rezervaţii naturale şi arii protejate, care pot atrage turişti în judeţ. Din cele opt arii protejate, şapte sunt situate pe raza judeţului Bacău, iar una (rezervaţia naturală Codrul Secular Runc) este situată administrativ pe raza judeţului Neamţ. Suprafaţa totală a ariilor protejate este de 6.520 ha, din care 4.405 ha (67 % din total) este reprezentată de fond forestier de stat proprietate publică a statului şi 2.115 ha (33%) sunt suprafeţe aparţinând altor deţinători, aceste suprafeţe având categorii de folosinţă diferite, fiind atât fond forestier privat cât şi terenuri cu destinaţie agricolă.
Citeşte şi
Bătaie de joc în transportul public
Peste 500.000 de lei, alocaţi în 2016
Fondurile alocate de Direcţia Silvică Bacău au crescut în fiecare an, după cum declară reprezentanţii instituţiei. „Direcţia s-a preocupat permanent pentru asigurarea fondurilor necesare îndeplinirii obligaţiilor asumate prin convenţiile de custodie şi anume numai în anul 2015 a fost cheltuită suma de 377.500 lei. Pentru anul 2016, a fost prevăzută suma de 507.277 lei, o alocare suplimentară cu 34% mai mare în raport cu anul 2015, creştere motivată de faptul că în cursul anului 2016 au fost aprobate Planurile de management pentru aceste arii protejate iar sumele alocate vor fi folosite pentru atingerea obiectivelor stabilite prin Planurile de management”, a declarat inginer Ion Matache, responsabilul cu ariile protejate, din cadrul Direcţiei Silvice Bacău.
Cele opt arii sunt Rezervaţia naturală „Codru Secular Runc”, Arsura, Buciaş, Lacul Bălătău, Creasta Nemirei, Dealul Perchiu, Măgura Târgu Ocna, situl Natura 2000 Slănic.
Eva TRANDAFIR
Citeşte şi ANUNŢURI DIN ZIARUL EVENIMENTUL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau