A început a treia sesiune de depunere a dosarelor pentru ANL la Neamţ
Dimensiune font:
Acestea se depun în perioada 4 noiembrie – 21 decembrie
Municipalitatea pietreană a reuşit, în acest an, să-i mulţumească pe toţi tinerii care şi-au depus dosarul în vederea obţinerii unei locuinţe ANL. „Este pentru prima dată în istoria postdecembristă a Primăriei Piatra Neamţ când toţi solicitanţii au primit locuinţe. Chiar suntem nevoiţi să facem o a treia sesiune de reactualizare a dosarelor, pe care o vom demara, şi fac un apel către tinerii din Piatra Neamţ, care îndeplinesc criteriile, să-şi depună dosarul sau să şi-l revizuiască pentru a putea primi o locuinţă“, a declarat primarul interimar Dragoş Chitic. În 2015, au fost repartizate 244 de locuinţe, iar pe 4 noiembrie a fost lansată o nouă sesiune de depunere a dosarelor. „La ultima şedinţă de Consiliu Local au fost alocate 13 locuinţe, răspunzând astfel tuturor cererilor depuse“, a spus viceprimarul Vasile Popescu. Dosarele pe care trebuie să le depună tinerii cu vârsta de până în 35 de ani în vederea obţinerii unei locuinţe ANL trebuie să conţină, printre altele, copii după actele de identitate ale solicitantului şi ale celorlalţi membri ai familiei, copii după actele de studii, adeverinţe de salariat, dar şi dovada că nici solicitantul şi nici partenerul de viaţă al acestuia nu deţin şi nici nu au deţinut o locuinţă, pe care să o fi vândut după 1 ianuarie 1990.
Citeşte şi: Asfaltări la Neamţ cu bani din economii
Alexandra DOBRESCU
„Pentru a veni în ajutorul tinerilor, municipalitatea face o nouă sesiune de depunere a dosarelor, în perioada 4 noiembrie – 21 decembrie” - viceprimarul Vasile Popescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau