A murit primarul comunei Văleni
Dimensiune font:
Primarul comunei Văleni, Constantin Pintilie, a decedat, într-un spital din Iaşi. Edilul suferea de o boală incurabilă şi fusese supus mai multor intervenţii chirurgicale în ultima perioadă. Colegii social-democraţi, adunaţi la Conferinţa Judeţeană a PSD Vaslui au ţinut în memoria primarului un moment de reculegere. „Din păcate, am primit o veste tristă. Colegul nostru, primarul comunei Văleni, a încetat din viaţă. Să-i păstrăm memoria vie şi să-i aducem un ultim omagiu”, i-a îndemnat preşedintele PSD Vaslui pe membrii organizaţiei.
Edilul primise recent la spital vizita unor funcţionari din primărie, cărora le-a transmis să aibă grijă de investiţiile din comună şi să fie în continuare alături de cetăţeni. Atribuţiile primarului vor fi preluate, potrivit legii, de viceprimarul comunei Văleni, Radu Beligan. Aflat în mare suferinţă în ultimele luni, fostul primar al comunei s-a declarat foarte mâhnit de scandalul celor şapte violatori din Văleni, despre care spunea că a adus grave prejudicii de imagine comunităţii.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau