„Prinţul ţiganilor” a declarat război Fiscului ieşean!
Dimensiune font:
„Prinţul ţiganilor”, Cosmos Tănase, s-a luat la trântă în instanţă şi cu finanţiştii. Reamintim că Tănase a fost considerat capul primei reţele de trafic de cocaină din Iaşi. Procurorii au ajuns la concluzia că, în perioada noiembrie 2011 - februarie 2012, ajutat de Costel Puia şi Costel Cozma, acesta a organizat transportul la Iaşi a 1,6 kilograme de droguri de la Barcelona.
Cozma a mers să preia marfa, apoi membrii reţelei au început să caute clienţi. „La gruparea iniţială au aderat pe segmentul de distribuţie pe raza municipiului Iaşi fratele lui Tănase Cosmos, Cristache, alias Amar, şi fiul liderului, Aleodor”, au spus anchetatorii. Treaba mergea greu însă, fiindcă stupefiantele aveau o puritate de doar 40 la sută. Până la urmă, Fordul în care se aflau Puia şi Cozma a fost oprit de poliţişti, care au descoperit 1,3 kg de cocaină. În vară, judecătorii Curţii de Apel Iaşi au redus pedeapsa lui Cosmos Tănase de la 15 ani de închisoare, la 9 ani şi 6 luni.
Confiscarea, mărul discordiei
Acum, Cosmos Tănase, care a fost dat pe mâna spaniolilor pentru fraudă cu carduri bancare, a contestat în instanţă executarea demarată împotriva sa de Fisc. Pe numele interlopului a fost emis un titlu executoriu pentru 42.993 lei, sumă din care partea leului o constituie veniturile confiscate – 36.633 lei. Cosmos încearcă să-i convingă pe judecători că nu trebuie să plătească decât cheltuielile de judecată. „Analizând sentinţa penală a Tribunalului, observăm că în afara cheltuielilor de judecată, pentru dl Cosmos Tănase nu a fost reţinută nicio altă sumă la care acesta să fie obligat la plată. Titlul emis de organul fiscal nu are la bază o creanţă fiscală identificabilă şi cuantificabilă dintr-o hotărâre judecătorească de care să avem cunoştinţă”, se arată în acţiunea introdusă pe rolul Judecătoriei tocmai de la Penitenciarul Madrid.
Finanţiştii au cerut însă respingerea acţiunii, susţinând că judecătorii Curţii de Apel au stabilit suma cu bucluc. Deocamdată, dosarul este în faza preliminară prevăzută de noul Cod de procedură civilă. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau