„Psiholog la sat” pentru o sută de copii din Bacău
Dimensiune font:
Copiii din Livezi şi Berzunţi vor beneficia de sprijinul Asociaţiei Mutatis Mutandis, în cadrul proiectului „Pas în viitor. Psiholog la sat”, lansat joia trecută, la Şcoala nr. 1. Beneficiarii proiectului sunt 100 de copii care au intrat în ultimul an de gimnaziu şi părinţii lor, iar odată pe săptămână psihologul Alina Căprioară, preşedinta asociaţiei şi iniţiatoarea proiectului se va duce acolo şi va lucra cu ei. Se va acţiona în trei direcţii: copiilor le vor fi testate aptitudinile şi vor fi ajutaţi să-şi aleagă liceul potrivit, profesia potrivită, simultan, vor fi ajutaţi să-şi dezvolte competenţele pentru viaţă, iar cei care au o situaţie materială precară vor fi sprijiniţi şi cu burse. Proiectul din Livezi va dura opt luni şi va fi finanţat prin „Programul strategic de Investiţie în Mediul Rural”.
Emilian SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau