„Şcoala părinţilor” la Vaslui
Dimensiune font:
Reprezentanţii DGASPC consideră că nu sunt suficiente doar modelele tradiţionale pentru a creşte un copil
În actualul context social, familiile care se decid să aducă pe lume copii trebuie să urmeze o serie de cursuri. Asta crede Ionel Armeanu Ştefănică, directorul general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Vaslui.
Potrivit acestuia, conflictul dintre generaţii şi problemele cu care se confruntă tot mai multe familii, vine pe fondul lipsei educaţiei părinţilor. În multe ţări din Europa nu poţi să îţi întemeiezi o familie şi să aduci pe lume copii dacă nu urmezi cursuri de educaţie prenatală. Şi la noi ar fi absolut necesare, deoarece mulţi părinţi au carenţe la acest capitol. „La noi, în afara de modelului tradiţional privind creşterea copilului nu s-a facut nimic pentru formarea tinerilor ca viitori părinţi, cum se întâmplă în ţările din Europa de Vest. Nu ca o bilgativitate ci ca o necesitate. Nu cred că modele tradiţionale, care le moştenim şi instinctul matern sunt suficiente”, a spus Armeanu. De asemenea, părinţii care comit diverse agresiuni asura copiilor, nu-i pot primi înapoi în sânul familie dacă nu urmează o serie de cursuri. „Un părinte care a comis o agresiune, indiferent de natura ei şi care vrea să-şi ia acasă din nou copilul, trebuie să urmeze nişte cursuri. Nicio familie care a comis abuzuri nu poate să-şi preia copilul fără avizul specialiştilor. Noi la nivelul judeţului avem persoane care pot face astfel de cursuri de educaţie parentală”, a mai spus directorul. Şi tot pentru a veni în sprijinul părinţilor, Primăria Vaslui în parteneriat cu o serie de organizaţii nonguvrnamentale şi DGASPC Vaslui derulează un proiect intitulat sugestiv „Şcoala Părinţilor”.
Simona POP
„În zilele noastre copiii participă la tot felul de activităţi educative de la vârste mici, ei au un model de educaţie pe care trebuie să îl preia şi părintii. Ei trebuie să continuie acasă ce se începe la şcoală” - Ionel Armeanu Ştefănică, director DGASPC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau