Abateri grave la bomba ecologică din Tomeşti EXCLUSIV
Dimensiune font:
Controlul Gărzii Naţionale de Mediu la incineratorul de deşeuri periculoase din Tomeşti a scos la suprafaţă abateri grave în softul de înregistrare a noxelor * în mai multe rânduri, acesta a înregistrat depăşiri ale valorilor maxime de poluaţi, dar instalaţia a continuat să funcţioneze, deşi legea interzice acest lucru * când s-au solicitat explicaţii, operatorul le-a spus comisarilor de la Mediu că nu administrează softul, ci doar îl utilizează * societatea care gestionează incineratorul, SC Demeco SRL, s-a ales cu o amendă de 75.000 de lei şi plângere la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Iaşi
Scandalul care se învârte în jurul incineratorului de deşeuri din satul Vlădiceni, comuna Tomeşti, pare să nu aibă sfârşit. Mai multe sesizări ale ieşenilor şi societăţilor din zonă au adus inspectorii Gărzii Naţionale de Mediu pe capul societăţii SC Demeco SRL, firmă cu sediul social în Bacău, cea care administrează incineratorul din Tomeşti. Inspectorii Gărzii Naţionale de Mediu au descoperit, la finele lunii noiembrie, mai multe nereguli în funcţionarea acestui punct de lucru şi a instalaţiilor din dotare, analizând cu atenţie rezultatele oferite de sistemul de monitorizare continuă a emisiilor pe perioada 15 iunie – 31 octombrie. Inspectorii suspectează că, în mai multe intervale de timp, softul de monitorizare a emisiilor a fost modificat astfel încât să nu afişeze valori reale ori să nu le înregistreze deloc. „În vederea verificării/analizării aspectelor ce au făcut obiectul mai multor sesizări înregistrate la nivelul Gărzii Naţionale de Mediu, o echipă a Comisariatului General a desfăşurat o acţiune de inspecţie şi control în datele de 5 iulie, 7 septembrie, respectiv 22 noiembrie, la instalaţia de eliminare/valorificare a deşeurilor la punctul de lucru din satul Vlădiceni. Din analiza datelor oferite privind valorile înregistrate după procesare de către softul de supraveghere emisii noxe rezultă că instalaţia de incinerare deşeuri a funcţionat cu depăşirea indicatorului TOC (carbon organic total) în perioada 29 iunie, orele 19,30, până la 30 iunie, orele 13, dar şi în intervalul orar 10-17,30 în data de 22 august. Astfel se constată că instalaţia de incinerare a funcţionat pe o perioadă mai mare de 4 ore fără întrerupere, lucru interzis în situaţiile depăşirii valorilor limită, conform prevederilor legale”, se arată în raportul de control al Gărzii Naţionale de Mediu. De asemenea, inspectorii de mediu au descoperit depăşiri ale valorii limite pentru indicatorul TOC, în condiţiile în care pentru acelaşi interval orar indicatorul CO (monoxid de carbon) înregistra valoarea zero, lucru imposibil din punct de vedere tehnic, datorat faptului că în instalaţie există un proces de ardere.
Întrebat de soft, operatorul s-a bâlbâit în explicaţii
De la punerea în funcţiune a instalaţiei şi pentru realizarea probelor tehnologice a fost incinerată o cantitate de 523 tone deşeuri periculoase, în condiţiile în care capacitatea anuală autorizată este de 11.300 tone pentru instalaţia de incinerare şi 4.500 tone pentru instalaţia de distilare. Când au fost întrebaţi de soft, angajaţii incineratorului au ridicat din umeri. „S-au solicitat operatorului explicaţii privind modul de rulare a softului sistemului de monitorizare online a emisiilor. Urmare a acestei solicitări, operatorul a putut oferi numai explicaţii ca şi un utilizator al unor programe informatice, el neputând oferi explicaţii tehnice cu privire la modurile de rulare a softului. Operatorul menţionează că este doar utilizatorul sistemului de monitorizare continuă, funcţionalitatea şi veridicitatea datelor oferite de acesta în întregul său aparţin în totalitate unei societăţi”, au arătat inspectorii Gărzii de Mediu. Aceştia au dat termen societăţii să explice cum sistemul de monitorizare online a înregistrat valori pentru indicatorii monitorizaţi în condiţiile în care pentru CO valoarea înregistrată a fost zero.
Amendă record pentru informaţii eronate
Într-o adresă trimisă Instituţiei Prefectului Iaşi, comisarii Gărzii de Mediu arată că, în urma controlului din vară, a fost aplicată o amendă de 75.000 de lei conform OUG 195/2005 privind protecţia mediului şi a fost sesizat Parchetul de pe Lângă Judecătoria Iaşi pentru inadvertenţe constatate între documentele prezentate de titularul activităţii şi informaţiile deţinute de comisari. În fapt, societatea a modificat tubulatura de evacuare a noxelor în atmosferă fără notificarea Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Mai mult, la data controlului s-a constatat că perdeaua de protecţie vegetală era formată din puieţi de carpen dar care, datorită dimensiunilor reduse, nu se poate considera că pot îndeplini rol de protecţie. Mai mult, din cauza radiaţiilor, aceştia s-au uscat. „Se constată că puieţii de carpen care fac parte din perdeaua vegetală de protecţie prezintă semne de uscăciune, ceea ce s-a confirmat şi a necesitat alte lucrări de replantare”, mai arată raportul Gărzii de Mediu.
Potrivit unui studiu de impact realizat de Centrul Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar, transmis societăţii Demeco SRL, în jurul obiectivului este obligatorie existenţa unui gard compact înalt de cel puţin 2 metri, dublat de un spaţiu verde de aceeaşi înălţime. Situaţia de la incineratorul din Tomeşti va fi monitorizată în continuare de Garda Naţională de Mediu, iar până la data de 10 februarie 2017 administratorul va trebui să facă dovada asigurării calităţii sistemelor automate de măsurare şi metodele de măsurare de referinţă utilizate pentru calibrarea acestora.
Teroare la doi paşi de Iaşi EXCLUSIV
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau