Abia întors din Grecia, a sărit cu o coasă la gâtul vecinului
Dimensiune font:
Judecătorii ieşeni au decis soarta unui sătean din Drăguşani care, a doua zi după ce s-a întors de la muncă din Grecia, a fost cât pe ce să facă moarte de om. Pe 6 noiembrie 2013, Dumitru Craiu (36 de ani) s-a luat la ceartă cu o vecină, al cărei fiu fusese peste hotare cu el. Lui Craiu i-a sărit ţandăra când a fost acuzat că l-a vândut pe tânăr, însă pe moment părţile beligerante au schimbat doar cuvinte grele.
După câteva ore însă, bărbatul a intrat în casa vecinei şi a ameninţat c-o taie pe ea şi toată familia. În apărarea femeii a sărit alt fiu, Petrişor Alexa (25 de ani). Fără să stea prea mult pe gânduri, Craiu şi-a luat atunci coasa şi i-a secţionat jugurala lui Petrişor. Doar intervenţia foarte rapidă a medicilor a făcut ca rănitul să nu moară din cauza hemoragiei.
Până pe 11 noiembrie, Craiu s-a ascuns pe câmpurile din apropierea satului, însă până la urmă a fost prins. Ieri, pentru tentativă de omor, el a fost condamnat de judecătorii Tribunalului la 7 ani de închisoare. Magistraţii i-au mai confiscat coasa şi au dispus prelevarea de probe pentru stocarea profilului său ADN în baza judiciară de date. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau