Accident cu o victimă la Crasna
Dimensiune font:
Un bărbat în vârstă de 75 de ani din municipiul Bârlad, a murit, duminică, într-un accident de circulaţie petrecut în apropierea localităţii Crasna. Potrivit declaraţiei purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, Mihaela Ştraub, pe fondul vitezei excesive şi a carosabilului umed, bărbatul, care se deplasa din direcţia Crasna, către Bârlad, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit violent de un parapet de pe marginea drumului. „După trecerea pe un pod, cel mai probail din cauza vitezei neadaptate la condiţiile carosabilului umed, bărbatul a acroşat un parapet care a pătruns prin parbriz. Impactul a fost atât de puternic, încât bărbatul a decedat la locul accidentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.Poliţiştii au efectuat cercetări la faţa locului, urmând să stabilească cu exactitate cauza accidentului.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau