Accidente cu şapte victime la Vaslui
Dimensiune font:
O fetiţă în vârstă de cinci ani se zbate între viaţă şi moarte într-un spital din Iaşi, după ce a fost lovită de o maşină, pe un pod din comuna vasluiană Pungeşti. Copila a fost trimisă de urgenţă la Iaşi cu un elicopter SMURD, fiind diagnosticată cu taumatism cranio-cerebral şi policontuzii prin accident rutier. Fetiţa nu a fost atentă când traversat strada, şi a sărit chiar în faţa unei maşini al cărei conducător auto nu a putut evita impactul.
Un alt accident produs în localitatea vasluiană Sârbi s-a soldat cu şase victime, doi coii şi patru adulţi.
„O femeia în vârstă de 44 de ani, găsită în stop cardio-respirator a fost resuscitată timp de 45 de minute, după care a fost transportată la spital”, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Aurora Popa. Celelalte victime au avut nevoie,la rândul lor, de îngrijri medicale.
Un alt eveniment care a lăsat cu gura căscată pietonii şi şoferii din Vaslui este legat de o încălcare crasă a limitei de viteză. Un şofer care conducerea un autoturism neînmatriculat a fost surprins de aparatul radar rulând cu 133km/h chiar prin municipiul reşedinţă.
Având în vedere că în doar două zile, au avut loc două accidente rutiere grave pe raza judeţului Vaslui, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, atrag atenţia cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulaţie de către toţi participanţii la trafic.
Conducerea IPJ Vaslui va prezenta în cadrul următoarei şedinţe a Colegiului Prefectural un material referitor la prevenirea accidentelor de circulaţie în mediul rural. Materialul se axează pe importanţa implicării autorităţilor locale în educarea participanţilor la trafic dar subliniază şi necesitatea îmbunătăţirii infrastructurii rutiere.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau