Accidente pe munte
Dimensiune font:
Salvamontiştii de pe Ceahlău au fost nevoiţi să intervină, la finele săptămânii, pentru a salva mai mulţi turişti care s-au accidentat pe masiv. Astfel, o femeie de 57 de ani şi un bărbat cu zece ani mai în vârstă, ambii din Iaşi, au solicitat ajutorul salvatorilor montani la o distanţă de jumătate de oră, vineri seara. „Intervenţia a fost foarte dificilă, traseul fiind poate cel mai accidentat din Ceahlău, pentru că vorbim de zona care se închide în fiecare iarnă”, a spus Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ. Apoi echipa a plecat în căutarea unui ieşean de 65 de ani, a cărui lanternă se defectase şi nu mai vedea pe unde să meargă. A fost uşor de găsit deoarece a comunicat poziţia exactă. Sâmbătă, o tânără de 20 de ani, din Bucureşti, s-a prăbuşit într-o zonă abruptă a potecii ce urcă spre Duruitoarea. A suferit o fractură a membrului inferior drept. I-a fost acordat primul ajutor şi a fost predată la SMURD. Andreea AMARIEI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau