Acoperişul verde i-a îmbolnăvit pe pieţarii din Suceava
Dimensiune font:
Montat de Primărie în cadrul programului de modernizare a Pieţei Mari, acoperişul de culoare verde i-a scos din minţi de vânzători * medicii susţin că expunerea îndelungată într-un spaţiu în care nu există lumină naturală poate avea efecte asupra sănătăţii
Lumina verde din Piaţa Mare a municipiului Suceava dăunează sănătăţii, susţin specialiştii. „Persoanele expuse timp îndelungat la o lumină diferită de lumina naturală pot suferi diverse afecţiuni”, atrage atenţia Direcţia de Sănătate Publică Suceava. Pe de altă parte, oftalmologul Cristina David ne-a declarat că lumina verde „este un stres adaptativ al creierului şi acest lucru poate, în timp, cumulativ, să ducă şi la alte afecţiuni legate de stres: tulburări psihice, boli cardiovasculare, diabet şi altele”.
Oftalmologul ne-a explicat că lumina naturală este cea mai potrivită pentru desfăşurarea activităţilor de zi cu zi. „În condiţiile în care lumina naturală este alterată prin introducerea de filtre care modifică spectrul culorilor normale, acest lucru are un efect dăunător asupra organismului pentru că produce oboseală oculară, oboseala creierului, scăderea puterii de concentrare, scăderea capacităţii de efort fizic şi tulburări de somn. Sunt studii care demonstrează că angajaţii care lucrează într-un mediu cu lumină naturală au o stare de bună dispoziţie, productivitate mai mare, putere de concentrare şi de atenţie mai mare faţă de angajaţii care lucrează într-un mediu cu lumină artificială sau, în cazul nostru, într-un mediu în care lumina naturală este deteriorată de unele filtre anormal introduse”, a mai spus oftalmologul. Şi psihologul Irina Babău ne-a explicat că lumina verde din Piaţa Mare are un impact negativ asupra comercianţilor şi clienţilor care-i trec pragul. „Culorile au un impact asupra sănătăţii. Au, în primul rând, un impact asupra vizualului. Nu trebuie să ne desfăşurăm munca într-un spaţiu în care există oarecare risc de afectare asupra vizualului, ştim, cortexul vizual este în strânsă legătură cu funcţionarea creierului, creează stare de oboseală, iar partea de oboseală şi de stres la locul de muncă ţin de disciplina psihologiei muncii”, ne-a declarat Iriana Babău.
Cine „a aprins” lumina verde
Piaţa Mare din centrul Sucevei a fost reabilitată la sfârşitul anului trecut de Primărie. Acoperişul a fost înlocuit cu o învelitoare din material plastic şi de culoare verde. Problema este că învelitoarea influenţează toate culorile din incintă. Roşiile de pe tarabele comercianţilor se văd maro sau chiar negre, iar verdeţurile capătă nuanţe de galben şi par ofilite. În plus şi feţele oamenilor care vin la piaţă, fie vânzători sau cumpărători, sunt tot verzi. Mai grav este că după o zi de muncă, unii comercianţi acuză dureri de cap şi ameţeli. „Când plecăm de aici, parcă suntem beţi”, ne-a spus una dintre vânzătoare, care a adăugat că în ultima perioadă sucevenii preferă supermarketurile şi evită piaţa. Mai mult, comercianţii susţin că în zilele caniculare nu se poate sta în piaţă.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că potrivit constructorului, acoperişul verde ar trebui să se decoloreze în şase luni, iar termenul expiră în luna septembrie a acestui an. Ion Lungu a spus că dacă nu se decolorează, atunci va avea o discuţie amiabilă cu constructorul ca să înlocuiască măcar parţial învelitoarea. Dacă problema nu se va rezolva cu vorba bună, atunci primarul a anunţat că va înlocui acoperişul pe banii Primăriei şi apoi se va îndrepta în instanţă împotriva constructorului.
Oana ŞLEMCO
„Nu ne prinde iarna cu acoperişul verde” – primarul Ion Lungu
Citeşte şi ANUNŢURI LA ZIARUL EVENIMENTUL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau