Administratori cu banii la ciorap!
Dimensiune font:
Preşedintele şi administratorul uneia din asociaţiile reclamate la Primărie pentru suspiciune de fraudă au găsit „ca prin minune”, în mai puţin de 24 de ore, suma de 30.000 de lei pe care au achitat-o. Astfel de cazuri trebuie reclamate atât la Primăria Iaşi, cât şi reprezentanţilor Dalkia
În continuare, în Iaşi, rămân apartamente neîncălzite. Potrivit datelor comunicate de operatorul de termoficare, 95 scări de bloc, însumând 575 apartamente din totalul celor 2.550 conectate la sistemul de încălzire centralizat, nu primesc agent termic din cauza datoriilor înregistrate la plata energiei termice şi a refuzului preşedinţilor de asociaţii de a semna protocoale de reeşalonare a debitelor, odată cu plata parţială a datoriei.
„Echipa comercială a depus la cutiile poştale ale tuturor acestor apartamente notificări ce cuprind motivul pentru care încă nu beneficiază de încălzire, suma totală datorată de asociaţia din care fac parte, precum şi suma minimă pe care asociaţia trebuie să o achite odată cu semnarea eşalonării debitului pentru a se putea porni căldura”, spune Ana Maria Icătoiu, directorul comercial al Dalkia Termo Iaşi. Anul trecut, în aceeaşi perioadă a anului, existau 261 de scări de bloc (2.047 de apartamente) la care nu se pornise căldură.
30.000 lei găsiţi peste noapte!
Interesant este faptul că locatarii din mai multe blocuri au pus la dispoziţia operatorului de termoficare fotocopii ale listelor de întreţinere şi ale chitanţelor prin care dovedeau că şi-au plătit sumele datorate la întreţinere. S-a ajuns în situaţia ca reprezentanţii Primăriei să ceară asociaţiilor să le pună la dispoziţie documentele financiar-contabile ale asociaţiei, în aşa fel încât să se poată verifica situaţia reală a acelor blocuri. „Spre exemplu, preşedintele şi administratorul uneia din asociaţiile reclamate la Primărie pentru suspiciune de fraudă au găsit ca prin minune, în mai puţin de 24 de ore, suma de 30.000 de lei pe care au achitat-o la Dalkia, stingând parţial datoria înregistrată la energia termică. Aceasta în urma atitudinii pe care au luat-o împotriva reprezentanţilor asociaţiei cele 120 de familii din bloc, după ce au aflat care este datoria reală la energia termică, mult mai mare decât cea afişată pe lista de întreţinere”, mai spune oficialul Dalkia. Tudor DAMASCHIN
* * *
Cât priveşte stocurile de combustibil, la Holboca se găsesc 148.750 tone de huilă, suficient pentru întreg sezonul, plus pentru pornirea sezonului viitor. Acestora li se adaugă 8.300 tone de păcură (din care 6.878 la CET Tudor) şi un contract pentru furnizarea de gaz metan valabil până în iunie 2015. Dalkia furnizează în prezent 109 Gcal/oră prin instalaţiile de la Holboca.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau