Afaceri imobiliare cu terenurile Primăriei Iaşi
Dimensiune font:
În prima jumătate a acestei luni, municipalitatea ieşeană va organiza numai puţin de 7 licitaţii în vederea concesionării, închirierii sau vânzării unor terenuri. Astfel, pe 11 ianuarie, vor fi organizate două licitaţii ce vizează concesionarea terenului aflat în proprietatea privată a Municipiului Iaşi situat pe bulevardul Poitiers, cu suprafaţa de 124 mp, şi concesionarea terenului situat în strada Otilia Cazimir, nr.35, cu suprafaţa de 400 mp. Pe data de 12 ianuarie, vor fi organizate numai puţin de 4 licitaţii publice cu strigare privind vânzarea terenului situat în strada Arcu, nr.18 B, cu suprafaţa de 173 mp, vânzarea terenului situat în strada Stejar, nr. 50, cu suprafaţa de 8,70 mp, vânzarea terenului situat în strada Ion Creangă nr. 34-34A, cu suprafaţa de 14,94 mp şi vânzarea terenului situat în stradela Nicorita, nr. 5A, cu suprafaţa de 274 mp. Ultima licitaţie anunţată a lunii în curs vizează închirierea unui teren cu suprafaţă de 45 mp, aflat în proprietatea Municipiului Iaşi, teren situat în strada General Berthelot, nr.8 A, amplasat în interiorul terenului atribuit spre folosinţă gratuită Institutului Regional de Oncologie Iaşi, în scopul amplasării unui modul de alimentaţie publică. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau