Afacerile lui Zamosteanu se mută lângă Hotel Europa
Dimensiune font:
Afaceristul Cristin Zamosteanu intenţionează să construiască în zona Elena Doamna un imobil cu spaţii comerciale, birouri, parcaje şi funcţiuni complementare
Cristin Zamosteanu, unul dintre cei mai puternici afacerişti de pe piaţa construcţiilor rezidenţiale din Iaşi îşi mută punctul de influenţă în zona Elena Doamna. Cu concursul deplin al municipalităţii ieşene, aceste şi-a însuşit două dintre cele mai vânate terenuri din zonă, prin procedura de concesiune publică. Primul teren este situat în stradela Albă nr. 2, în suprafaţă de 131 mp. Potrivit notei de fundamentare, afaceristul a recurs la concesionarea acestui teren prin intermediul firmei M Chim SRL, în vederea construirii unui imobil cu spaţii comerciale, birouri, parcaje şi funcţiuni complementare. Potrivit raportului de evaluare a terenului, valoarea unui metru pătrat este de 186,15 euro, respectiv 24.386 euro pentru toată suprafaţa, iar redevenţa valorică a concesiunii va avea o valoare de pornire la licitaţie de 5.000 euro/an. Durata concesionării va fi de 15 ani şi poate fi prelungită pentru o perioadă determinată, prin simplul acord de voinţă al părţilor. „Acest teren se află în vecinătatea proprietăţii sale din str. Elena Doamna nr. 27, având 881 mp, în prezent aici existând o parcare”, a precizat Letiţia Palaga, directorul DAPPP Iaşi. Un alt teren pe care afaceristul doreşte să-l concesioneze în acea zonă este cel din strada Elena Doamna nr. 27, în suprafaţă de 496 mp. Acesta urmează a fi folosit în extinderea celui precizat anterior, pentru completarea investiţiei referitoare la construirea imobilului cu spaţii comerciale. Valoarea terenului a fost stabilită la 329,07 euro/mp, respectiv 163.218 euro pentru toată suprafaţa, redevenţa valorică a concesiunii la 35.000 euro/an. Durata concesionării va fi tot de 15 ani, cu posibilitatea prelungirii. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau