Ajutoare pentru pârjolul de pe urma secetei
Dimensiune font:
Prefectura Neamţ a trimis primăriilor documentaţia necesară pentru a beneficia de schema de ajutor de stat pentru compensarea efectelor secetei. Vor primi ajutor cei care au cultivat porumb, floarea-soarelui, soia, cartofi, sfeclă de zahăr, legume în câmp, lucernă şi cei care au păşuni şi fâneţe. „Este vorba de o estimare a pierderilor de venit care va fi depusă la Comisia Europeană şi care va fundamenta şi actul administrativ pe baza căruia se vor da despăgubirile”, a precizat prefectul Vlad Angheluţă.
Prefectura va centraliza toate proceselor verbale încheiate de către comisiile locale pentru situaţii de urgenţă, în urma notificărilor primite de la fermieri. Vor primi ajutor toţi producătorii la care au fost afectate suprafeţe mai mari de un hectare (persoane fizice care deţin atestate de producători, societăţi comerciale) şi pe care pagubele au depăşit o treime. Primăriile trebuie să trimită dosarele la Prefectură până pe 25 septembrie.
Citeşte şi: Portretul profesoarei care şi-a tranşat soţul
Emilia SAVIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau