Ajutor de şomaj pe card
Dimensiune font:
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava beneficiază de un sistem informatic funcţional, dezvoltat pentru a asigura mijloacele necesare pentru emiterea, înregistrarea, stocarea, gestionarea şi raportarea informaţiilor referitoare la plata indemnizaţiei de şomaj către beneficiarii acestora. Este vorba despre StartPrepaid, un sistem informatic pentru cardul Prepaid, dedicat plăţii indemnizaţiei de şomaj implementat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în colaborare cu Soft Bussines Union SRL. „Unul dintre avantajele sistemului informatic pentru cardul Prepaid constă în faptul că solicitantul acestuia nu trebuie să interacţioneze cu banca emiţătoare de carduri. Întregul suport tehnologic este oferit prin unităţile teritoriale de ocupare a forţei de muncă”, se arată într-un comunicat de presă al AJOFM Suceava, care se precizează că, totodată, prin proiect, se oferă consultanţă, în furnizarea acestui tip de serviciu, tuturor structurilor Serviciului public de ocupare, centrul de suport funcţionând 24 de ore pe zi. Proiectul „Acţiunea: Prepaid-Soluţie de reformare şi modernizare a serviciilor SPO prin implementarea unui sistem modern de plată a indemnizaţiei de şomaj” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul OperaţioNal Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 4 „Modernizarea serviciului public de ocupare”, Domeniul major de intervenţie 4.1 „Întărirea capacităţii SPO pentru furnizarea serviciilor de ocupare”.
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau